Cum să te menții tânăr și sănătos?

Se spune că aspectul fizic își pierde din farmec odată cu trecerea timpului. Tocmai de aceea, este important să cunoști câteva trucuri care te pot face să arăți tot timpul ca la 20 de ani.

Dormi suficient. Nu întâmplător se numeşte „somn de frumuseţe“. Ca şi restul corpului, pielea se recuperează şi intră într-un process de reparare în timpul somnului. Procesul implică producerea de colagen, substanţa care previne apariţia ridurilor, rezultatul fiind un ten sănătos şi tineresc.

Fereşte-te de pernă. Dormitul cu tenul pe pernă poate lăsa urme care duc la apariţia ridurilor. Indicat este să dormi pe spate sau să utilizezi o faţă de pernă din satin ori mătase.

Nu uita niciodată să-ţi cureţi tenul. Pentru curăţarea feţei folosiţi un demachiant delicat, dimineaţa şi înainte de culcare, pentru a îndepărta murdăria şi uleiul care pot provoca infecţii bacteriene, riduri şi cicatrici acneice. Săpunul simplu este bine să fie evitat, deoarece poate usca pielea.

Foloseşte cremă de faţă. Orice emolient, chiar şi cremele care nu sunt cele mai scumpe, împiedică apariţia liniilor fine ce se pot transforma în riduri. Loţiunile hidratante pe bază de glicerină sau unt de shea fac minuni. Crema de faţă se aplică după curăţarea zilnică, dar mai ales înainte de culcare, atunci când pielea absoarbe mult mai bine ingredientele de care are nevoie.

Bea multă apă. Consumul a cel puţin opt pahare de apa pe zi îţi menţine nivelul de hidratare şi previne uscarea pielii. Pentru rezultate şi mai bune, aplică felii de fructe proaspete în apa pe care o consumi. În acest mod adaugi antioxidanţii de care pielea are nevoie, inclusiv vitaminele C şi E sau beta-caroten.

Consumă lapte, fructe şi legume. Laptele are o sarcină dublă atunci când vine vorba de sănătatea pielii: hidratează, dar este, de asemenea, bogat în proteine, aminoacizi, minerale (cum ar fi calciul) şi vitamine (cum ar fi A şi E), care hrănesc pielea. Pentru a-şi asigura necesarul de vitamine şi antioxidanţi, ar mai trebui să adaugi cel putin opt portii zilnice de fructe şi legume.

Ia-ţi necesarul de vitamine şi minerale. Atunci când dieta nu asigură necesarul de vitamine şi minerale, suplimentele ar putea umple aceste goluri. Calciul este foarte eficient atunci când vine vorba de întinerirea frumuseţii, în timp ce tabletele care asigură necesarul de vitamine E şi C, sunt considerate a fi prietenii pielii sănătoase.

Redu consumul de cafea. Deşi cafeaua este aproape 99% apă, cofeina duce la deshidratare. Această băutură este diuretică, ceea ce înseamna că poate duce uşor la deshidratare. De fiecare dată când beţi cafea, asiguraţi-vă că aveţi şi un pahar cu apă la îndemână şi nu uitaţi de importanţa păstrării nivelului de hidratare.

Renunţă la dulciuri. Existenţa a prea multor dulciuri în dieta ta contribuie la distrugerea colagenului, substanţa care conferă pielii rezistenţă şi strălucire.

Fă cât mai multă mişcare. Antrenamentele fizice ne menţin pielea tânără. Mişcarea îmbunătăţeşte circulaţia sanguină, ajută pielea pe termen lung, îmbunătăţeşte tonusul muscular şi stopând lăsarea pielii. Exerciţiile reduc stresul, care îşi lasă adânc urmele pe piele, şi ajută la eliminarea toxinelor prin transpiraţie.

Exfoliază-ţi pielea. Eliminarea celulelor moarte şi curăţarea porilor face ca pielea să fie mai uşor de hrănit. Exfolierea trebuie făcută o dată pe săptămână, nu zilnic, deoarece poate duce la distrugerea pielii.

Ai grijă la problemele produse de razele solare. Există îmbătrânire şi foto-îmbătrânire. Aceasta din urmă se referă la ridare, pete si pierderea elasticitatii pielii cauzate de expunerea la razele ultraviolete ale soarelui. De aceea, protecţia solară ar trebui să fie cea mai importantă loţiune pe care o foloseşti.

Stai departe de sursele de căldură. Stând prea aproape de un calorifer sau un şemineu pentru perioade lungi de timp, poţi scădea nivelul colageului din piele, lucru ce va determina apariţia riturilor. Specialiştii recomandă păstrearea unei distanţe de cel puţin 3 metri de sursele de căldură.

Sursa: one.ro

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!

Citeste din aceeasi categorie