Danuț Stroe a fost achitat!

In cursul zilei de ieri, la ultimul termen de la Judecătoria Pitești, instanța a decis achitarea primarului ales al comunei Bradu, Dănuț Stroe. Sentința de ieri este o achitare in primă instanță, procuratura având drept de apel in 10 zile.

"In baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I-a C.p.pen. achită pe inculpatul STROE DĂNUŢ TRANDAFIR pentru infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. In baza art. 399 rap. la art. 241 alin. 1 lit. b. C.p.pen. constată încetată de drept, la data pronunţării prezentei sentinţe, măsura preventivă a controlului judiciar luată împotriva inculpatului. Cheltuielile judiciare pentru urmărirea penală şi judecată rămân în sarcina statului. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 februarie 2017, la Tribunalul Argeş Secţia penală"

Reamintim că la începutul lunii iulie, Dănuț Stroe a fost a fost reţinut ca urmare a unui flagrant pentru dare de mită, în vederea asigurării majorităţii în Consiliul Local.  Astfel, judecatorii au decis măsuri dure pentru primarul ales, cum ar fi interdicţia de a intra in Primărie şi de a exercita funcţia de primar.

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!

Citeste din aceeasi categorie