DIN MARTIE! Sistem digital de raportare la SMURD, UPU și ambulanță

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că începând cu 1 martie va fi implementat la nivel național sistemul digital de raportare pentru SMURD, unități de primiri urgențe (UPU) și serviciile județene de ambulanță. Prin urmare, se va renunța la completarea fișelor pacienților pe hârtie: „Sistemul digital de raportare este deja utilizat, rata de raportare la SMURD depăşind 90%, la ambulanţă mai avem zone în care nu se raportează complet, doar parţial, iar la unităţi de primiri urgenţe iarăşi parţial. Suntem încă în faza de testare şi încercăm ca, până la sfârşitul lunii februarie, să îl folosim ca sistem principal de raportare. Încercăm ca, de la 1 martie, să ajungem către oprirea utilizării hârtiei în sistem, vom scoate treptat hârtia, şi vom folosi doar sistemul digital de raportare. Fişele pacienţilor nu vor mai fi completate pe hârtie. Nu suntem primii care facem acest lucru, sunt foarte multe ţări în care nu se mai foloseşte hârtia nici pe ambulanţe, nici în UPU-uri, ci se folosesc doar raportări digitale. Sper ca acest sistem să intre în utilizare maximă din martie, sper să putem reuşi cel puţin pe o parte, dacă nu total să intrăm 100% pe sistemul digital.”, a declarat Arafat.

Totodată, datele obținute vor permite managerierea sistemului conform unor informații concrete, științifice, nu numai după percepții care nu sunt corecte întotdeauna. Sistemul de raportare digitală este implementat de Serviciul de Telecomunicații Speciale printr-o finanțare europeană.

Sursa: Mediafax

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!

Citeste din aceeasi categorie