Ema Pendiuc este din nou însărcinată

În vreme ce politica şi administraţia i-au adus numai eşecuri în ultima perioadă, fostul primar Tudor Pendiuc are totuşi şi motive de bucurie. Vestea care i-a mai îndulcit gustul amar lăsat de înfrângerile din alegeri şi de procesul de corupţie în care este inculpat a venit de la fiica sa cea mare, Ema, care a anunţat că este din nou însărcinată, bebeluşul urmând să vină pe lume peste aproximativ patru luni.

Deja se știe că noul membru al familiei va fi tot un băieţel, acesta fiind cel de-al doilea nepot al fostului edil al Piteştiului, după ce fiica sa a născut un alt băiat în vara anului 2015. „Ema a fost toată forța în această perioadă mai greu încercată, ea este foarte puternică și m-a susținut și pe mine. Acum, că o să fie din nou mămică, nu face decât să ne bucure și mai mult familia și de abia așteptăm cel de-al doilea nepot și, de ce nu, și alții”, ne-a declarat Tudor Pendiuc.


Sursa: Săptămânalul Ancheta

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!

Citeste din aceeasi categorie