ISU și OPC - la vânătoare de fumători în baruri, cluburi și discoteci

Începând din această săptămână, inspectorii ISU și cei din cadrul Oficiului pentru Protecția Consumatorului vor demara controale comune în barurile, discotecile și cluburile din județul nostru, pentru a depista localurile în care clienţii fumează, încălcând astfel normele în vigoare.

Vremea rece și ploioasă nu mai permite amatorilor de distracție sau întâlniri cu amicii să mai stea prea mult la terase, astfel încât vor fi nevoiţi să se retragă în spaţiile închise, unde fumatul este interzis.

Inspectorii vor lua la pas, local cu local, toate unităţile de alimentaţie publică, pentru a vedea dacă în interior se fumează, verificări urmând să se facă inclusiv târziu în noapte, atunci când în baruri şi cluburi rămân, de regulă, numai clienţi „de-ai casei”.

Sursa: Saptamanalul Ancheta