ÎN ARGEŞ! Profesorii au rămas fără salarii! Banii vor veni înainte de Crăciun!

UPDATE: În cadrul conferinței de presă organizată de Instituția Prefecturii Argeș, Cristian Soare, prefectul județului, a anunțat că banii celor 2000 de cadre didactice vor fi plătiți. Profesorii își vor primi salariile pănă la debutul sărbătorilor de iarnă, sumele necesare fiind acum în trezoreria Finanțelor Publice Argeș.

Peste 2000 de cadre didactice de la 90 de şcoli din Argeş nu şi-au primit încă salariile pe lunile octombrie şi noiembrie, banii urmând să ajungă la profesori zilele următoare, susţine conducerea ISJ Argeş, situaţia fiind aceeaşi în multe dintre unităţile de învăţământ din ţară, care nu se încadrează în finanţarea per elev.

Au trecut zilele de salariu pentru profesori, dar conturile a mii de angajaţi din sistemul de învăţământ preuniversitar din Argeş, au rămas goale. Conducerea ISJ Argeş susţine că profesorii nu au de ce să-şi facă griji, situaţia se va remedia curând.

"În fiecare an unităţile de învăţământ rămân fără bani de salarii. În lunile noiembrie, decembrie se primesc majoritatea salariilor numai din rectificare. În toată ţara se întâmplă acest lucru, nu numai în Argeş. În hotărârea de Guvern de miercurea trecută s-a făcut rectificare tocmai pentru plata salariilor profesorilor şi altor salarii pentru angajaţii din domeniul bugetar, asistenţilor sociali şi altor cartegorii care rămân fără gloanţe la finalul războiului, să spunem aşa. Planificarea pentru salarii pentru noiembrie se referă la banii aferenţi lunii octombrie, iar planificarea aceasta, în funcţie de unitatea de învăţământ, că nu se pot duce toţi în aceeaşi zi la Trezorerie să-şi ceară drepturile, este începând cu data de 2 sau 3 a lunii respective, până pe data de 17. În contextul acesta, între 2 şi 17 trebuiau să-şi primească banii. Suntem în data de 28 şi săptămâna aceasta banii se vor vira. Am primit deja de la bugetul ţării, prin hotărâre de rectificare, toate sumele necesare pentru a face plata. Acum nu mai sunt decât procedurile acelea :intră banii în Trezorerie, de acolo merg în conturile beneficiarilor şi toată treaba asta durează puţin, cât este firesc să dureze", ne-a declarat Dumitru Tudosoiu, inspector general ISJ Argeş.

Astfel, precizează Tudosoiu, toţi profesorii o să îşi primească banii în cursul acestei săptămâni.

"Profesorii ştiu aceste lucruri. Dacă cineva se plânge, nu sunt plângeri fireşti, pentru că profesorii de la şcolile unde nu s-au plătit salariile ştiu foarte clar motivul pentru care nu şi-au încasat încă banii. Ştiu foarte clar că unitatea respectivă nu se încadrează în finanţarea per elev şi în contextul acesta ştiu de la 1 ianuarie cât e bugetul pe anul în curs. Şi atâta vreme cât ei ştiu că în octombrie se epuizează banii de salarii, de ce să semnaleze că este o problemă? Şi anul trecut a fost la fel, şi acum doi ani, şi acum trei ani. Nu e o chestiune nouă. Ştiau de la bun început că salariile care le au, în funcţie de vechime, gradaţie, indemnizaţii, le vor ajunge având în vedere finanţarea per elev, până în octombrie, noiembrie. Şedinta de Guvern pentru luna noiembrie a avut loc miercurea trecută şi nu putea un anume ministru să ia o hotărâre de unul singur. Nu avea cine să le spună profesorilor când îşi vor primi salariile înaite ca această Şedinţă să aibă loc. Mai sunt cârcotaşi care nu au înţeles sau nu vor să înţeleagă şi arată cu degetul. Altă explicaţie nu există. În absolut toate judeţele ţării cred că sunt multe unităţi de învăţământ care nu se încadrează în finanţarea per elev", ne-a mai spus Dumitru Tudosoiu.

Inspectorul general al ISJ Argeş susţine că sunt 90 de unităţi de învăţământ, dintr-un total de 202, unde profesorii, peste 2000, nu şi-au primit încă salariile, dar îşi vor putea încasa banii în următoarele zile.