VIDEO! ÎN PITEȘTI! Oamenii străzii în pericol! Au primit haine, mâncare și ceai cald!

Aseară, 24 de persoane fără adăpost au primit mâncare caldă, ceai şi haine groase. De asemenea, persoanele care nu ar fi rezistat gerului năpraznic au fost duse la centrele de adăpost social unde au rămas peste noapte. Această inițiativă aparține reprezentanţilor DGASPC Argeş, care, în parteneriat cu Asociația Sfinții Spiridon și Irina, tineri de la Centrul de Tip Familial Găvana şi câțiva voluntari. 

Mihaela Dragu, una dintre pesoanele implicate în acţiunea caritabilă spune că în urmă cu 10 ani au început să se implice în a-i ajuta pe nevoiaşi. „Am împărţit iniţial doar ceai cald. Am continuat iarnă de iarnă să ne implicăm şi am ajuns să aducem oamenilor străzii, pe lângă ceai cald, şi hrană caldă, dar şi haine. E o bucurie imensă să poţi ajuta.", a declarat Mihaela Dragu.

Hrana pentru oamenii străzii a fost preparată în bucătăria unui cămin de copii. „Am gătit supă de legume, mâncare de fasole verde, iar pe lângă acestea le pregătim oamenilor străzii şi câte un ceai cald, care este necesar pe vremea aceasta", a declarat o altă participantă la acţiunea caritabilă.

Oamenii străzii sau copiii străzii cum le place să li se spună, au viață grea iarna și se bucură de orice ajutor din partea celor se gândesc și la ei în zilele geroase. Aceștia au peste 35 de ani și ascund povești cutremurătoare. 

Victoria Maria Floricel spune că e de fel din Călineşti, că are 43 de ani şi că de 9 ani, de când i-au murit părinţii şi fraţii, stă pe străzi. Am găsit-o lângă un tomberon în cartierul piteştean Găvana. Căuta cartoane cărora să le dea foc, să-şi poată încălzi nişte sarmale primite de la o femeie din zonă, care mereu îi aduce de mâncare. „Tot ce am pe lumea asta e Lorina, căţeluşa asta de care nu mă despart niciodată, şi pe soţul meu. El nu e aici acum. E la cerşit. Din asta trăim, nu furăm. Am avut familie, am trăit la Călineşti, în Argeş. Mi-au murit toţi fraţii şi părinţii şi am ajuns pe străzi. Nu e bine, dar ce să fac? Acum îmi încălzesc de mâncare. Am primit de la o doamnă din cartier. Mereu are grijă de mine. Îmi dau şi haine femeile de la blocuri", a spus femeia care poate strânge în două plase toată averea adunată de-a lungul vieţii.

„Uneori merg la spital şi dorm. Noaptea trecută a fost atât de frig încât am stat sub o scară de bloc, învelită cu patru plăpumi şi două pături. Nu vă imaginaţi cum e. Mai sunt şi însărcinată în trei luni şi jumătate.Merg la centru în noaptea asta, dar căţelul nu-l las aici. Loryna, păpuşa mea, plecăm, ce zici? Mor după ea. Ea se culcă cu mine", a mai spus Maria, care a acceptat într-un final să îşi lase căţelul în stradă şi să meargă peste noapte împreună cu Dan, concubinul ei, într-un adăpost social.

Copiii instituționalizați, dar și adulții participanți la acțiunea caritabilă îi vor ajuta în continuare pe oamenii străzii, mai ales pe perioada iernii, când acestora le este imposibil să supraviețuiască fără sprijin.

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!

Citeste din aceeasi categorie