Foto! Dubă răsturnată - 5 persoane rănite ușor

UPDATE: În mașina răsturnată se aflau cinci persoane, toți scăpând doar cu răni minore. Nu a fost necesar transportarea acestora la spital.

Se pare că duba se îndrepta către Râmnicu Vâlcea. Șoferul a pierdut controlul volanului, din cauza vitezei și a poleiului din oraș, s-a răsturnat, alunecând câțiva zeci de metri pe asfalt.

O autoutilitară s-a răsturnat la ieșirea din Pitești, în Bascov, spre autostrada A1.
Șoferii sunt rugați să fie prudenți, traficul fiind aglomerat în zona respectivă.
Amintim că, în această dimineață, în orașul Pitești s-a circulat cu greutate din cauza poleiului.

Totodată, polițiștii recomandă: 
- înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condiţiile meteo şi starea carosabilului;

- echipați-vă autovehiculul cu pneuri corespunzătoare anotimpului;

- adaptați permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheață sau polei);

- circulați cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara lor, cînd partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, sau piatră umedă;

- folosiți atît sistemul de iluminare-semnalizare, cît şi cel de climatizare, pentru a vedea și a putea fi văzuţi în trafic. Reamintim că legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întîlnire şi în timpul zilei;

- pe traseu păstrați distanța corespunzătoare, astfel încît să puteți opri în siguranţă, atunci cînd condiţiile de deplasare sunt nefavorabile;

- verificați periodic acumulatorul mașinii.

 

 

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!

Citeste din aceeasi categorie