3 olimpiade naționale la Pitești

În această primăvară, județul nostru va fi gazda a trei olimpiade naţionale, care se vor desfăşura pe parcursul lunilor aprilie și mai la Piteşti.

CITEȘTE ȘI ... Timbrul de mediu NU se mai restituie

Cea mai importantă competiţie şcolară găzduită anul acesta de Piteşti este Olimpiada Națională la Limba Engleză, ce se va derula în perioada 24-28 aprilie şi la care vor participa aproximativ 400 de elevi și profesori din toate colţurile ţării.

„Consider că este un lucru nemaipomenit că putem găzdui evenimente de așa importanță. La engleză așteptăm cel mai mare număr de participanţi, în jur de 400, cu tot cu profesorii îndrumători. Tot în perioada aprilie-mai, Piteștiul va fi și gazda Concursului Național de Chimie, dar și al Olimpiadei Diversității, care se desfășoară pentru prima dată în județul nostru. Așa cum era de așteptat, și de această dată avem alături administrația publică, ce ne va ajuta cu transportul gratuit al participanților și vizite gratis la obiectivele din oraș, dar și Consiliul Județean, care ne va sprijini în demersul de a vizita obiectivele turistice din Argeș”, ne-a declarat inspectorul general al ISJ Argeş, Dumitru Tudosoiu. 

Sursa: Saptamanalul Ancheta