A-ți anula votul nu este același lucru cu neparticiparea la vot

Cei care spun că merg la referendum doar ca să pună ștampila între DA și NU, adică să-și anuleze votul, în ideea că fac același lucru cu cei care nu se duc deloc nu știu probabil că cele două chestiuni nu sunt echivalente pe planul efectelor. Conform Legii referendumului, pentru ca referendumul de la finalul acestei săptămâni să fie considerat valabil e nevoie ca prezența la vot să fie de cel puțin 30% pe listele electorale permanente. Abia apoi ne uităm și la opțiunile votanților.

Odată încheiat referendumul, înainte de a vedea câți au pus ștampila pe DA și câți au pus pe NU, se verifică dacă referendumul e valabil. Pentru ca el să fie valabil, e necesar ca la vot să vină (și să voteze cum vor, inclusiv să-și anuleze votul) cel puțin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente. Apoi, pentru ca rezultatului referendumului să fie validat, ar trebui ca voturile valabil exprimate (deci nu voturi anulate) să reprezinte măcar 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente.

"Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente", scrie în Legea referendumului.


Referendumul de pe 6 și 7 octombrie vizează modificarea Constituției, astfel încât noțiunea de "soți" să fie clarificată și înlocuită cu "bărbat și femeie". Totuși, legislația de la noi din țară, în frunte cu legea fundamentală, Constituția, nu prevede nici la acest moment posibilitatea unei căsătorii între un bărbat și un alt bărbat sau între două femei.


Sursa:avocatnet.ro