ACUM! Accident pe A1 - Șoferul unui tir a pierdut controlul volanului

UPDATE:

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că se circulă în condiţii de iarnă în toate cele 19 judeţe, printre care și Argeșul, aflate sub atenţionare Cod Galben şi Cod Portocaliu de ninsori, fără a fi semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din această cauză. Pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti s-a depus strat subţire de zăpadă, acţionându-se cu utilaje pentru curăţarea carosabilului.

Din cauza unui autocamion derapat, circulaţia este în continuare restricţionată pe banda 1 pe Autostrada A1 pe sensul către Capitală.

Pentru reducerea riscului de a fi surprinşi sau blocaţi în trafic, politistii recomandă conducătorilor auto să se informeze înainte de a porni în călătorie despre situaţia drumurilor pe traseul pe care intenţionează să se deplaseze, să nu plece dacă nu au autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă. E important să aibă funcţionale sistemele de climatizare, să-şi asigure o bună vizibilitate în parbriz, lunetă şi geamuri laterale, să adopte o conduită preventivă la volan, adaptând viteza la condiţiile de trafic şi de drum, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare pentru a putea opri în condiţii de siguranţă şi să utilizeze cu precădere frâna de motor pentru a reduce viteza, evitând astfel derapajul pe un caorosabil ud sau acoperit cu zăpadă.

În Pitești situația este ținută sub control de catre autoritări.
Sorin Apostoliceanu, unui dintre viceprimarului municipiului: ”Avem în oraș nonstop 11 utilaje de împrăștiat antiderapant și 5 tractoare  cu plug. Tinem sub control pantele și sensurile giratorii.”

 

Acum, pe A1, la Km 106, șoferul unui tir a pierdut controlul volanului, iar mastodontul a lovit glisierele.  Tirul este fara încărcătură. În urma incidentului, care s-a soldat fara victime,  banda de mers Pitești - București este blocată. 

CITEȘTE ȘI ... Salariul angajaților din domeniul construcțiilor de drumuri și căi ferate s-ar putea dubla

La fața locului intervin pompierii.

Sursa foto ISU Arges