ACUM! Canicula face victime- bărbat căzut în stradă

Căldura excesivă face victime în Pitești! Unui piteștean, în vârstă de 61 de ani, i s-a făcut rău în stradă, în zona Dr. Irimia. Un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță s-a deplasat la fața locului pentru a-i acorda primele îngrijiri omului, căruia, cel mai probabil, i s-a făcut rău din cauza temperaturilor ridicate.

Bărbatul este transportat în aceste momente la spital pentru investigații medicale.

În zilele caniculare, trebuie să ținem cont de anumte reguli pentru a evita problemele de sănătate. Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul. De asemenea, este indicat să evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00 – 18.00 și să purtați haine lejer, pălării și ochelari de soare.