UPDATE! A fost panică la Casa de Pensii!

 Panică la Casa de Pensii! Două autospeciale de la pompieri au plecat la fața locului!

Luni în jurul orei 9:30, peste 50 de persoane, atât angajați cât și pensionari, au fost evacuate din clădirea în care funcționează Casa de Pensii din Pitești. Motivul a fost pornirea unui incendiu de la un conductor care a provocat un scurt circuit ceea ce a dus la un fum gros și inecăcios. La fața locului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială cu apă și spumă, care au lichidat incendiul. 

Majoritatea pensionarilor se aflau în incintă pentru a își lua bilete pentru tratament balnear sau pentru a depune cereri de recalculare a pensiilor. 

Lucrul cu publicul a fost întrerupt din cauza acestui incident. În tot acest timp, pentru că majoritatea celor care stăteau la coadă erau din localități aflate la distanta de Pitești și pentru a nu-i mai chema în altă zi, conducerea Casei de Pensii Argeș i-a ordonat la coada pentru a le rezolva problemele în stradă.
Situația a durat două ore. Din cauza incidentului vor trebui refăcute tavanul casetat și instalația electrică de la Casa de Pensii.