ACUM! Percheziții în Argeș!

Astăzi, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Costești și cei ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au efectuat 4 percheziţii domiciliare în Argeș, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și înșelăciune.
Perchezițiile au fost făcute la locuințele respectivelor persoane și la sediile unei societăți comerciale din județul Argeș.

CITEȘTE ȘI ... Pericol în Pitești! Șofer de autobuz BEAT la volan!


Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie – noiembrie 2017 un bărbat de 28 de ani din Miroși ar fi sustras componente metalice din incinta unui punct de lucru al unei societăți comerciale, din comuna Ștefan cel Mare, aflat în conservare. Ulterior, prin folosirea de calități mincinoase, bărbatul ar fi valorificat componentele metalice sub formă de fier vechi.
În urma perchezițiilor, polițiștii au identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri susceptibile a proveni din infracțiuni.
4 persoane au fost conduse la sediul Poliției Orașului Costești pentru audieri.