(Video) Soții morți în accidentul provocat de vicepremierul Chițoiu, înmormântați

UPDATE, 29 decembrie:

Bătrânii din Pitești care au murit în accidentul rutier produs de vicepremierul Daniel Chitoiu în urmă cu patru zile au fost astăzi înmormântați. Sute de oameni le-au fost alături, iar toți spun că familia respectiva era un exemplu pentru comunitate. Lumea speră ca adevărul despre cum s-a produs accidentul sa nu fie denaturat.


Sute de oameni au ținut să vină astăzi cu lumânări și flori la căpătâiul celor doi oameni care au murit în urmă cu patru zile într-un accident petrecut în Argeș, pe drumul dintre Pitești și Râmnicu Vâlcea. Cei doi și încă o femeie se aflau într-un autoturism lovit de mașina condusă de fostul vicepremier, Daniel Chitoiu. Șoferul de 82 de ani și soția lui, de 73, care era pe scaunul din dreapta, au murit, iar a treia victima, femeia care se afla pe bancheta din spate a Loganului, este, la fel ca Daniel Chitoiu, în spitalul Floreasca din București. Cei doi reprezentau un adevărat model pentru comunitatea din Pitești în care locuiau.

Tragedia cumplită, imaginea celor două sicrie așezate unul lângă celălalt, in biserica, a rupt inimile oamenilor și a stârnit emoție și lacrimi.


Pe de altă parte, ideea acreditata ca se încearcă mușamalizarea acestui caz având in vedere funcția lui Daniel Chițoiu, a stârnit revolta in rândul oamenilor. Ancheta este in derulare, iar Daniel Chitoiu urmează a fi audiat.
 

UPDATE, 28 decembrie:

Slujba de înmormântare a soțiilor Pristavu va începe, mâine, la ora 12:00, la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Trivale. Ulterior, cortegiul funerar îi va conduce pe ultimul drum pe cei doi soți, Haralambie și Elisabeta, către cimitirul Sfântul Gheorghe unde se vor odihni pentru eternitate.

Update 27 decembrie, ora 12:00

Femeia de 71 de ani, din Zamfirești, care se afla în autoturismul tragediei împreună cu cei doi soți care au murit, a fost transferată, astăzi, la Spitalul Floreasca din Capitală.

Imediat după accident a fost transportată la Spitalul Județean din Pitești. Starea ei fiind gravă, medicii nu au recomandat transferul la o altă unitate spitalicească, prioritar fiind să o stabilizeze. Astăzi, medicul curant a luat decizia de a o trimite la Floreasca, având în vedere că starea ei de sănătate s-a îmbunătățit.

Totodată, polițiștii transmit că nu a fost formulată, încă, o concluzie referitoare la vinovăția certă a unei persoane:

„O concluzie referitor la vinovăţia certă a unei anume persoane nu poate face obiectul unei comunicări preliminare, fiind necesară parcurgerea etapelor procesului penal, urmând ca, informarea să se facă în dinamică, conform legislaţiei.

Totodată, reamintim că în situaţia evenimentelor rutiere, este relevantă doar calitatea de participant la trafic implicat în evenimentul rutier ce face obiectul verificărilor, iar măsurile legale sunt luate în funcţie de urmările acestuia”, transmit oamenii legii.

 

Update 27 decembrie, ora 09:00

A apărut filmarea cu martorul care îl incriminează pe Daniel Chițoiu, fostul ministru și secretarul general al ALDE, implicat în accidentul mortal care a avut loc, joi, în Cotmeana. Omul susține că se afla în spatele autoturismului condus de Chițoiu și că a văzut întreaga scenă.

Reamintim că soții Pristavu, Haralambie și Elisabeta, proprietarii magazinului de stofe Nirvana, au decedat în urma impactului.

Accidentul a avut loc ieri, pe Drumul National 7, între Pitești și Râmnicu Vâlcea, in localitatea Zamfiresti din Arges. Autoturismul condus de fostul vicepremier și ministru al Finanțelor și ulterior al Economiei, Daniel Chițoiu, a pătruns pe contrasens și a izbit frontal un autoturism în care se aflau trei oameni. Cel puțin așa declară martorii.

Această declarație precum și altele au fost înregistrate de polițiști, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Și asta pentru că două dintre cele trei victime care se aflau în mașina lovită de fostul ministru au decedat. Mai mulți martori au fost audiați la Inspectoratul de poliție al județului Argeș.

Daniel Chițoiu a fost dus cu o ambulanță de la Pitești la spitalul Floreasca din Capitală având un traumatism tura cu abdominal. Asta după ce a fost supus unui examen computer tomograf.

Cealaltă victimă rămasă în viață, o femeie de 71 de ani din Zamfirești, este internata în spitalul din Pitești. Cei doi bătrâni morți erau proprietarii unui magazin de stofe din centrul Piteștiului.

 

UPDATE ora 21:20

Cei doi soți care au murit astăzi în accidentul de la Zamfirești sunt o familie respectabilă din Pitești. Soții Pristavu, Haralambie și Elisabeta, erau proprietarii unui magazin de stofe Nirvana din Pitești. 

Conform anchetatorilor, a apărut și un martor cheie. Bărbatul le-a povestit polițiștilor că se afla în spatele mașinii ministrului și că ar fi văzut cum Daniel Chiţoiu a intrat pe contrasens, izbindu-se violent de autoturismul celor doi soți.

UPDATE ora 15:40

Din nefericire, numărul victimelor decedate în urma accidentului din localitatea Cotmeana a crescut. Soția șoferului decedat a murit și ea în timp ce se afla pe masa de operație.

Fostul ministru și secretarul general al ALDE, Daniel Chiţoiu, a ajuns la spital cu dureri în zona abdominală. De la Spitalul Județean Argeș a fost transferat la Spitalul Floreasca din București cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă.

Medicii argeșeni au decis în urma rezultatului Computerului Tomograf ca viața fostului ministru este pusă în pericol, acesta prezentând fracturi costale și fractura de stern.

 

UPDATE ora 13:00

Daniel Chițoiu, fost ministru al Finanțelor și vicepremier, a fost implicat într-un accident mortal pe DN7 între Pitești și Râmnicu Vâlcea pe raza satuluiZamfirești, comuna Cotmeana.

Potrivit primelor informații, șoferul Loganului, un bărbat în vârstă de 82 de ani, a fost resuscitat de echipajele medicale sosite la fața locului. Din nefericire, bătrânul a decedat. De asemenea, alte trei persoane au fost rănite. Vorbim despre o femeie de 73 de ani, cu politraumatisme, o alta, în vârstă de 71 de ani, dar și Daniel Chițoiu. Victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital. 

 

"În evenimentul rutier au fost implicate doua autoturisme, dintre care unul condus de un barbat de 82 de ani, din Pitesti, care se deplasa pe directia Pitesti -Rm.Valcea, si un autoturism condus din sens opus de un barbat de 52 de ani, din Bucuresti.
In urma coliziunii dintre cele doua autoturisme a rezultat decesul barbatului de 82 de ani si ranirea grava a pasagerei dreapta fata din acelasi autoturism.
Celalalt conducator auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Politistii Serviciului Rutier Arges desfasoara cercetari pentru stabilirea tuturor imprejurarilor in care evenimentul s-a produs, urmand ca mecanismul si cauzele producerii evenimentului rutier sa fie stabilite in urma expertizelor.
In cauza a fost intocmit dosar penal conform art. 192 si 196 din Codul Penal."

Traficul rutier este blocat în zonă. 
 

Accident în localitatea Cotmeana. Două autoturisme s-au ciocnit, cu puțin timp în urmă, în zona Zamfirești. În urma impactului, trei persoane sunt rănite, dintre care una este încarcerată.


În sprijinul acestora intervin pompierii cu o autospecială de descarcerare, un echipaj cu o autospecială de intervenție, 2 echipaje SMURD (TIM și B2) și un echipaj SAJ.