ACUM! Poliţist mort la volan!

Un poliţist argeşean a fost declarat mort în urmă cu câteva momente, după ce organismul bărbatului a cedat când se afla la volan, undeva în zona Teilor din Piteşti. Sesizând ce se întâmplă, participanţii la trafic au cerut ajutorul la 112, primele echipaje venite fiind cele ale SMURD. Au fost suplimentate de specialiştii de la Ambulanţă, numai că toate eforturile medicale au fost zadarnice.

Este vorba de Ion Eremia, ofiţer de serviciu la nivelul Cabinetului IPJ Argeş, care se retrăsese recent din poliţia argeşeană şi locuia chiar în zona în care s-a produs nenorocirea.

Medicilor nu le-a rămas decât să constate decesul, corpul poliţistului fiind trasportat la Serviciul de Medicină Legală pentru stabilirea cauzelor. Se suspectează un infarct sau o criză puternică de hipoglicemie căreia Ion Ermeia nu i-a supravieţuit, deşi - după primele constatări- maşina în care a murit era ventilată corespunzător.