Ei au luat 10 la BAC! Tinerii deştepţi şi frumoşi ai Argeşului!

Pe site-ul Ministerului Educaţiei au fost afişate în urmă cu câteva minute notele la sesiunea de vară a Bacalaureatului.

Trei elevi argeşeni au obţinut 10 pe linie:

 

Chiran Lorena Florina a absolvit Zinca Golescu, Stiinte Sociale. A intrat la colegiu acum patru ani cu nota 9,44 şi a finalizat, iata, luând BAC-ul cu 10,00.

Neacsu Dragos Ionut este un tânăr pianist din Câmpulung şi a terminat Colegiul Dinicu Golescu. A intrat, în 2012, al patrulea la liceu, cu 9,67 şi a luat acum BAC-ul cu 10,00.

Radu Adina Maria, Colegiul I.C. Brăianu. A intrat de asemenea la liceu cu o medie foarte bună şi anume 9,90 şi a fost olimpică la Biologie. A luat 10,00 la BAC.

Toate notele elevilor argeşeni pot fi citite aici.

La examen au participat 4604 elevi, dintre care 3075 au obţinut note peste 5, rezultând o promovabilitate de 69,92%, mai mare faţă de anul trecut, când aceasta a fost de 68,44%. Cea mai bună rată de promovabilitate a avut-o "I.C. Brătianu" cu 98,09% elevi care au reuşit să treacă de examenul maturităţii, urmat de "Zinca Golescu", 97,15% promovaţi şi "Vlaicu Vodă" de la Curtea de Argeş, cu 95,65%. La polul opus, cele mai slabe rezultate le-au obţinut elevii Liceului Tehnologic Auto Câmpulung şi Liceul Tehnologic "Dinu Brătianu" Ştefăneşti, care au avut câte un singur elev care a luat bacul. 

Conform statisticilor furnizate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean, cei 3075 de promovaţi au obţinut medii după cum urmează: 559 de elevi - note între 9 şi 9,99, 966 de absolvenţi au luat bacul cu medii între 8 şi 8,99, 848 au obţinut între 7 şi 7,99, iar 699 au avut medii între 6 şi 6,99.

Sesiunea de vară a bacului nu a fost lipsită şi de incidente, 7 elevi fiind daţi afară din examen pentru că au fost prinşi încercând să copieze. 

Contestaţiile se pot depune doar astăzi, între orele 16-20.