ACUM! Surpriza de la PNL - află cine este locul II venit de la București

Surprizele politice din Argeș nu s-au sfârşit. În această seară ele au vizat  lista PNL pentru Camera Deputaților.
La sedinta care tocmai s-a incheiat, liberalii argeşeni au aflat - şi ei la fel de surpinşi - că pe locul al doi al listei pentru Cameră a fost desemnat fostul șef al Direcției Medicale din Ministerul Apărării Naționale și fost șef la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila, generalul Ioan Sârbu. Lista este deschisă de Dan Bică, așa cum ne aşteptam, iar locul al treilea va fi ocupat tot de o persoană din București, Lidia Constantinescu, director general al Clinicii de Angiografie şi Terapie Endovasculară - Hemodinamic, presedinte al OFL Bucureşti.

CITEȘTE ȘI ... Bătaie cruntă la Penitenciarul Colibași!

Ioan Sârbu este general MAPN şi a deţinut mai multe funcţii de conducere la nivelul sistemului. Astfel, dincolo de managementul Spitalului Militar Central, domnia sa a condus de asemenea şi Direcţia Medicala Ministerului Apărării Naţionale.

A intrat cu precădere în atenţia publică fiind cel care a iniţiat acuzaţiile de plagiat la adresa vicepremierului Gheorghe Oprea şi a sesizat ANI cu privire la averea fostului lui şef.

CITEȘTE ȘI ... PROGNOZĂ METEO: Vreme deosebit de rece pentru această perioadă