Suspiciune de crimă între frați la Suseni! Descoperire macabră...

UPDATE: Ca urmare a efectuării necropsiei, anchetatorii au exclus crima în cazul bărbatului descoperit mort la Suseni. Se pare că decesul acestuia a avut la bază afecțiunile medicale cunoscute ale acestuia și că - în urmă cu aproximativ două zile - inima i-a cedat în timp ce se afla singur în casă. În ceea ce privește loviturile de pe corp, specialiștii au constatat că acestea erau mai vechi și nu au avut nicio influență asupra tragicului său sfârșit.

UPDATE: Bărbatul decedat a fost văzut de vecini în urmă cu două zile. Astăzi, când a fost descoperit, polițiștii au descoperit pe corpul bărbatului urme de lovituri. Fratele său a susținut că el este doar cel care l-a găsit mort. Oamenii din sat povestesc că cei doi aveau o relație foarte bună și foarte apropiată și nu vor să creadă nici în ruptul capului că bărbatul găsit beat lângă fratele decedat ar putea avea ceva de-a face cu moartea acestuia. Cu atat mai mult cu cat - sustin ei - decedatul era cunoscut ca avand probleme medicale. Se despărtise de sotie in urmă cu 4-5 ani și are o fiica adolescentă care îl vizitează ocazional.

Iată în cele ce urmează cum redau doi vecini relația dintre cei doi frați și detaliile oferite de acestea despre ultimele zile ale victimei:

Fratele său a fost dus la audieri, urmand ca in orele care vin sa se stabileasca daca moartea a fost una violenta si cine s-ar putea face vinovat in acest caz.

NEWS: Un cetățean din comuna Suseni a alarmat în urmă cu puțină vreme organele de poliție locale după ce a făcut o descoperire macabră în casa vecinilor săi. Bărbatul a găsit doi frați într-o stare gravă: unul mort de beat și unul mort de-a binelea.

Cel aflat în stare de ebrietate a fost descoperit lângă corpul neînsuflețit al fratelui său în  vârstă de 53 de ani care - după o primă examinare - pare mort de ceva vreme.
Poliția din localitate, suspectând un omor, a solicitat sprijinul colegilor de specialitate de la județ și al procuraturii. În aceste momente, echipele de investigatori se îndreaptă către locația din Suseni unde a fost făcută macabra descoperire.

Vom reveni cu detalii.

CITITI SI... Măcelul de la Călinești provocat de un șofer de 70 ani! Căra 8 persoane, plus burlane și scule!