Acuzatii grave impotriva primarilor din Micești și Merișani! O femeie de 80 de ani, la spital!

Politistii au fost sesizati, astazi, cu privire la comportamentul agresiv al edililor care conduc localitățiile Merișani și Micești. Primarii sunt acuzati ca ar fi imbrancit si injurat doi cetățeni din comunele menționate. Cazurile nu au legătură între ele, fiind simple coincidențe.

La Merișani, un bărbat s-ar fi uitat peste un gard la mai multe utilaje, fapt ce l-a enervat pe primarul Luigi Ionescu. Se pare că edilul l-ar fi înjurat şi l-ar fi agresat pe cetățean. Momentan, la politie nu a fost inregistrata o plangere.

În comuna Micești, în schimb, o femeie de 80 de ani a ajuns la Spitalul Racovita cu dureri de umar după ce primarul Dumitru Voicu ar fi avut un comportament agresiv cu aceasta.
Se pare ca intre bătrână și edil exista un conflict mai vechi. Astăzi, femeia ar fi mers la primărie să ia o autorizaţie şi edilul ar fi imbrancit-o.  Oamenii legii au intocmit un proces verbal.
 

Conform site-ului Argeșenii.ro, primarul comunei Merișani, Luigi Ionescu, a declarat:
”Eeee l-am bătut pe dracu. De ce nu vă interesaţi şi cum a luat atestatul de pază, cum a trecut testul psihologic, e nebun, ne face numai probleme, nu numai mie, la toţi. Una, două, trei vine şi îmi face poze la casă, la utilaje, nu sunt ale mele sunt ale primăriei dar ştiţi dacă e un incendiu...A oprit aici la mine şi îmi face poză la casă, da m-am luat de el...recunosc, i-am zis ce faci mă aici? de ce îmi faci poze? M-am luat de el, doar atât, ştiţi că nu fac eu prostii, m-am luat doar de el!”

Primarul de la Miceşti, Dumitru Voicu, a declarat pentru Argeșenii.ro: ” Eu....he he (n.r. râde). Nu fac eu aşa ceva! ... Nu e adevărat! Lumea se mai duce pe la spital aşa”