ADIO! Medicul argeșean Nicolae Ursea, doctorul Patriarhului, a murit!

Astăzi, în Lerești, va fi condus pe ultimul drum unul dintre cei mai mari medici ai României, argeșeanul Nicolae Ursea. O somitate a specialității Nefrologie, profesor doctor, director cu rol istoric al Spitalului Carol Davila din București, Nicolae Ursea și-a legat numele de mii de cazuri medicale, printre care cel mai celebru este cel al Patriarhului Teoctist pe care l-a asistat până la sfârșitul vieții acestuia, dupa ce - anterior - fusese și medicul predecesorului Iustin Moisescu, pe care l-a și salvat de la moarte.


Nicolae Ursea s-a născut și a crescut în Arges, fiind absolvent al școlii din localitatea sa natalaă(Lerești) și al Colegiului "Dinicu Golescu" din Câmpulung.

Dupa ce a îmbrățișat cariera medicală urmând cursurile Facultății de Medicină Generală din Capitală, drumul său către vârfurile acestui domeniu nu a mai putut fi oprit.


În perioada 1970-1971 îl regăsim pentru un stagiu de specializare-perfecţionare în nefrologie la Spitalul Necker din Paris sub îndrumarea celebrului profesor J. Hamburger, un Curs de perfecţionare în „Transplantul renal” din oraşul Lyon din Franţa, un Stagiu de perfecţionare în nefrologie din 1977, de două luni, de la Universitatea de Medicină din Freiburg din Germania, cursuri educaţionale în nefrologie organizate de Societatea Internaţională de Nefrologie (ISN), Asociaţia Europeană de Dializă şi Transplant (EDTA). Nicolae Ursea a efectuat 14 schimburi de experienţă şi vizite de documentare în ţări din Europa, America şi Australia.

Din anul 1974, când a preluat conducerea Spitalului Carol Davila a fost considerat nu doar un medic, ci și un manager providential. Din poziția de director al marii unități medicale, a mutat centrul de greutate al spitalului către nefrologie și dializă.

Ca urmare a viziunii și eforturilor sale, de numele acestui spital se leagă astăzi toate momentele importante ale Nefrologiei românești.

Medicul patriarhului Teoctist vreme de 21 de ani!

A fost alături de patriarhul Teoctist vreme de 21 de ani, acuzând la moartea înaltului prelat faptul că acesta a fost ucis cu zile în Fundeni. În cea mai amplă anchetă de presă dedicată morții lui Teoctist, Nicolae Ursea susținea că a fost mințit cu privire la starea pacientului său și că echipa care l-a operat a încălcat cele mai elementare reguli.


Patriarhul Teoctist a murit cu zile, susține medicul personal al acestuia, care l-a îngrijit 21 de ani. Profesorul Nicolae Ursea, medic primar medicină internă și medic primar nefrologie, afirma că a fost mințit de dr. Ionel Sinescu cu privire la starea de sănătate a Patriarhului, într-un moment în care aceasta depășise stadiul de critică. Ursea, care a fost și doctorul personal al Patriarhului Iustin Moisescu, afirma că, personal, nu ar fi recomandat interventia chirurgicală, în condițiile în care ”Patriarhul suferea de o infectie urinara, tratabila mai degraba cu antibiotice decat cu bisturiul.
“Eu l-am ingrijit. Am fost medicul sau personal de 21 de ani… Din punct de vedere medical, erau doua lucruri: unu, sa nu se atinga de el fara medicul personal. Deci trebuiau sa ma cheme, sa ma aduca din groapa, sa ma aduca langa dumnealui… Era prima chestiune… A doua chestiune: nu era oricine, trebuia organizat un consult medical de specialisti. Eu eram impotriva… Era in plina infectie urinara si din cauza asta urina des… Trebuia tratata infectia, asteptat cateva zile si dupa aceea… Pentru ca acum trei saptamani de zile a avut din nou un puseu de genul asta. I-am tratat infectia, au cedat urinarile frecvente… Au reaparut acum din nou… Trebuia tratata infectia urinara din nou, asteptat linistit si vazut. Daca era vorba sa il operam aici, faceam consulturi medicale si asa mai departe…
 Nu stiu de ce s-au grabit. De ce s-au grabit? Si sa ma minta la telefon, sa-mi spuna ca nu l-a operat… (…) Un om de o valoare exceptionala, in adevar trimisul lui Dumnezeu pe Pamant, si la propriu, si la figurat. De o blandete, de o gentilete, de o noblete sufleteasca…”

 Fragmente din anchetele de presă despre moartea Patriarhului și pozitia fermă a medicului argeșean pe această temă.

 

Astăzi, la 86 ani, celebra figură a lumii medicale se alătură prietenului său, plecând către ceruri și văduvind judeţul nostru de o altă mare personalitate care a ales să ne părăsească. Dumnezeu să îl odihnească!