ALERTĂ înaintea meciului România Vs Danemarca...

Pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, locul unde se va desfașura meciul dintre naționalele de fotbal ale României și Danemarcei de duminică, în preliminariile Cupei Mondiale din 2018, o persoana a încercat sa introducă materiale pirotehnice, informează site-ul oficial federației de specialitate din țara noastră.

''O informare din partea poliției anunță că a fost depistată deja o persoană care a încercat să introducă materiale pirotehnice în Cluj Arena, cu trei zile înaintea meciului. Persoanei în cauză i s-a întocmit dosar penal, iar controlul prealabil al forțelor de ordine a fost întărit'', potrivit comunicatului FRF.

La partida cu Danemarca de pe Cluj Arena, în premiera, vor fi folosiți câini-polițiști care detectează substanțele pirotehnice. Această măsură specială a fost luată în urma incidentelor de pe Arena Națională la meciul cu Polonia și care au avut drept consecință suspendarea stadionului pentru meciurile României.

FRF face încă un apel către toți suporterii naționalei care vor intra pe stadion să se manifeste civilizat, să nu producă violențe și să nu încerce să perturbe meciul cu materiale pirotehnice. Orice abatere de la normele de civilizație de pe stadioane se va repercuta direct asupra echipei României, prin posibile suspendări ale terenului sau prin interzicerea susținătorilor în tribune la viitoarele meciuri din campania pentru calificare la Cupa Mondială de fotbal din Rusia.

Echipa națională de fotbal a României întâlnește, duminică 26 martie, de la ora 21,45, pe Cluj Arena, selecționata Danemarcei, într-o partidă contând pentru Grupa E a preliminariilor Cupei Mondiale din 2018.


Sursa Agerpres.ro