Cardiolog: Cu ce alimente învingem infarctul și atacurile vasculare

Potrivit lui Hyppokrates din Kos, starea de sănătate este definită ca “echilibrul dintre alimentaţie şi activitatea fizică“. În secolul 21, acest adagiu al “părintelui medicinei” rămâne de mare actualitate.

În contrast, dezechilibrul dintre alimentaţie şi activitatea fizică duce la dereglări metabolice, cea mai vizibilă fiind obezitatea. Alimentaţia excesivă cuplată cu sedentarismul reprezintă cauza comună a obezităţii.

Acest articol cuprinde noţiuni practice despre:

Alimentaţia corectă

Mişcarea ca “medicament”

Obezitatea - boală a civilizaţiei care constă din dezechilibrarea “balanţei lui Hipocrate”: prea multă mâncare cu prea puţină mişcare

 

Alimentaţia inteligentă sau ce mâncăm pentru a preveni bolile cardiace?

O dietă adecvată este o componentă importantă a intervenţiilor medicale de prevenire a bolilor cardiovasculare şi vascular-cerebrale. Între cardiolog şi pacient în calitate de consumator se stabileşte o relaţie de parteneriat.

De pildă, cardiologul Arthur Agatston din Miami, Florida, autorul cărţii «The South Beach Diet», publicată în 2007, arată că dieta sa este de tip mediteranean (mai precis caraibean), bogată în carbohidraţi “buni” (fructe şi zarzavaturi, pâine şi produse cerealiere din boabe întregi, paste din grâu integral) şi lipide “bune” (nuci, brânză cu conţinut scăzut de lipide şi iaurt, ulei de măsline, ulei de canola, ulei de arahide, acizi graşi omega-3), şi are cele mai benefice efecte asupra cordului uman.

Metaanalizele studiilor despre diete cu conţinut în grăsimi «bune», cum sunt nucile, arată scăderea evenimentelor cardiovasculare. Acelaşi lucru este valabil pentru persoanele care consumă fructe şi zarzavaturi întregi. În plus, boabele întregi de cereale produc rezultate superioare carbohidraţilor procesaţi. Dieta tradiţională, comună, incorectă din punct de vedere medical în secolul 21, cuprinde carbohidraţi înalt procesaţi, cum este pâinea albă, la care fibrele au fost tăiate (processed out); în această situaţie, apare tendinţa de a produce răspuns glicemic. Oamenii devin flămânzi şi, ulterior mănâncă mai mult. Acest tip de dietă duce la sindrom metabolic, scăderea HDL-colesterolului, creşterea trigliceridelor. O dietă bogată în translipide are ca rezultat creşterea morţii subite cardiace şi incidenţe crescute pentru obezitate şi diabet.


Dieta propusă de Atkins selectează grăsimile bune şi reduce toţi carbohidraţii care pot genera cetoză. Alegerea clară este dieta mediteraneană care se bazează pe carbohidraţi hipoglucidici şi conţinut înalt de fibre, bogată în fibre şi zarzavaturi întregi, precum şi grăsimi bune din nuci şi ulei de măsline, mai ales omega-3. Studiile clinice au arătat scădere semnificativă în greutate fără scăderea semnificativă a HDL-colesterolului, precum şi scăderea semnificativă a trigliceridelor.

La Congresul Societăţii Europene de Cardiologie din 2007 a fost lansat volumul “The European Cook Book”, care include diete sănătoase pentru inimi sănătoase! – apărută sub redacţia preşedintelui Roberto Ferrari, Italia. Volumul a fost îmbogăţit şi reeditat la interval de câtiva ani, ultima ediţie având şi retete din bucătăria popoarelor ţărilor membre ESC. Reţetele sunt gustoase şi sănătoase, fiind culese şi adaptate de cardiologi de
pretutindeni.


Mişcarea previne bolile cardiovasculare

De ce este activitatea fizică atât de importantă?

Activitatea fizică efectuată cu regularitate este benefică pentru inimă şi creier, deoarece:

• reduce riscul bolilor de inimă şi al paraliziilor

• ameliorează circulaţia sângelui la nivelul întregului organism, astfel încât plămânii, inima, celelalte organe interne, muşchii, lucrează la parametrii optimi

• îmbunătăţeşte capacitatea organismului de a utiliza oxigenul şi furnizează energia necesară unui stil de viaţă activ

• poate ajuta la reducerea presiunii sanguine (tensiunii arteriale) crescute

• poate contribui la controlul stressului

• creează o stare de entuziasm şi optimism

• poate ajuta la calmarea stărilor tensionale, dând o stare de relaxare şi reglând somnul

• împreună cu o dietă adecvată, ajută la controlul greutăţii corporale

Potrivit unor surse academice americane, activitatea fizică previne şi intervine chiar în procesul de recuperare după bolile cardiovasculare, paralizii, diabet («zahăr în sânge»), obezitate, osteoporoză (boală în care oasele devin fragile); de asemenea, activitatea fizică contribuie la controlul a două boli care sunt concomitent şi factori de risc coronarieni: hipertensiunea arterială (valorile măsurate ale tensiunii arteriale peste 140/90 mm Hg) şi hipercolesterolemia (creşterea nivelului de colesterol în sânge peste 240 mg%). Persoanele active fizic au şanse considerabil mai mari de a se lăsa de fumat, comparativ cu sedentarii. Totuşi, mişcarea este doar unul din factorii care intervin în programul de sănătate cardiovasculară.


Când trebuie să vă prezentaţi la medic?

• dacă aveţi probleme de sănătate
• dacă sunteţi sedentar

Acest control are o importanţă deosebită pentru persoanele în vârstă de peste 40 de ani care doresc să înceapă un program de activitate fizică. Medicul vă poate ajuta să găsiţi un program potrivit atât cu aspiraţiile, cât şi cu condiţia dumneavoastră fizică. În cazul în care prezentaţi un risc crescut pentru boli cardiace, medicul poate decide efectuarea unui test de efort, pentru identificarea unor probleme potenţiale.

Dacă starea sănătăţii dumneavoastră este bună, aveţi şanse să vi se «prescrie» un program de activitate fizică regulată:

• plăcută, agreabilă

• cu mişcări repetitive ale braţelor şi picioarelor

• care dezvoltă rezistenţa fizică

Ce tipuri de activitate fizică se recomandă?

Medicii recomandă activităţi fizice de rezistenţă, care cresc fluxul de sânge la muşchi. La persoanele la care inima şi plămânii sunt antrenate, efortul fizic este tolerat mai mult timp, iar senzaţia de oboseală intervine mai târziu. De asemenea, aceste persoane tolerează mai bine nu numai eforturile bruşte, dar şi emoţiile puternice.

Pentru majoritatea persoanelor sănătoase se recomandă activităţi ca mersul în ritm obişnuit sau alert, alergarea uşoară (jogging), mersul cu bicicleta, înotul, patinajul. Regimul de activitate recomandat este de cel puţin 30 minute pe zi, între 3 şi 6 zile pe săptămână. Dacă timpul nu vă permite, încercaţi zilnic fie două reprize de câte 15 minute, fie trei reprize de câte 10 minute. Este de dorit ca activităţile să fie variate, pentru a creşte forţa şi flexibilitatea unui număr cât mai mare de grupe musculare. Pot fi efectuate şi activităţi recreative, ca dansul sau grădinăritul. Mişcare înseamnă şi folosirea din când în când a scărilor în locul liftului sau parcarea maşinii la câteva sute de metri de destinaţie, pentru a avea un pretext de a merge pe jos. Înainte de a începe, gândiţi-vă la un program plăcut, care să nu vă plictisească. Nu uitaţi faptul că reuşita acestui program este o şansă pentru inima dumneavoastră.

Alegeţi-vă activitatea în funcţie de:

• capacitatea fizică şi starea de sănătate

• preferinţe (activităţi solitare sau activităţi de grup)

• aptitudini (lucraţi gradat, pentru a consolida încrederea în capacitatea dumneavoastră fizică)

• echipamentul şi facilităţile necesare (şort, pantofi de sport, mijloc de transport, duş, etc.)

• particularităţi legate de vreme

• integrarea cu programul profesional, timpul alocat familiei, etc.

• ce doriţi să dezvoltaţi: rezistenţa, forţa sau flexibilitatea

• posibilitatea de a integra familia şi prietenii în acest program

Pentru confortul şi sănătatea dumneavoastră, folosiţi încălţăminte adecvată şi comodă.
Durerile de picioare şi contracturile musculare pot descuraja chiar şi pe cele mai entuziaste persoane active. Îmbrăcămintea confortabilă este, de asemenea, utilă.
Luaţi în considerare temperatura şi umiditatea şi evitaţi variaţiile extreme. Beţi apă suficientă, la temperatura camerei, înainte, în timpul şi după activitatea fizică, pentru a compensa deshidratarea inerentă oricărui efort.

 

Cum procedăm în timpul activităţii propriu-zise?

Dacă aţi fost sedentar, începeţi uşor. Pe măsură ce organismul se obişnuieşte cu regimul de activitate, puteţi creşte nivelul de efort, ca intensitate sau durată. Dacă apar simptome, de exemplu disconfort sau dureri în piept, gât, braţe, prezentaţi-vă la medicul dumneavoastră. Un antrenament trebuie să înceapă cu o perioadă de încălzire, care permite
organismului să-şi adapteze ritmul respirator, fluxul sanguin şi temperatura corporală la efort. Perioada de încălzire (“warm-up”) reduce riscul leziunilor în timpul activităţilor mai viguroase. După cinci minute de încălzire, se pot efectua întinderi uşoare (streching). Activitatea propriu-zisă este faza cu adevărat utilă pentru aparatul cardiovascular.

Exerciţiul fizic trebuie să aibă intensitate moderată; în nici un caz să nu fie epuizant. Nu vă hazardaţi, pentru că, forţând organismul, riscaţi să abandonaţi programul. Dezvoltaţi-vă propriul potenţial de sănătate, fără a vă compara cu cei din jur. Pe măsură ce practicaţi activitatea fizică cu regularitate (minimum câte 30 de minute pe zi, 3-6 zile pe săptămână), puteţi creşte, în mod gradat, intensitatea şi durata efortului. Activitatea trebuie să vă placă, să fie chiar distractivă.

În timpul perioadei de efort, respiraţia devine mai rapidă şi mai profundă, iar inima bate mai rapid. Pe parcursul acestei perioade, încercaţi să întreţineţi o conversaţie facilă cu cei din jur, pentru ca dispneea să nu atingă cote alarmante. De asemenea, ţineţi seama de faptul că recuperarea trebuie să survină în câteva minute de la oprirea activităţii, şi nu este bine să rămâneţi epuizat tot restul zilei. După exerciţiul propriu-zis urmează perioada de «răcire» (“cool-down”), care durează câteva minute. Permiteţi organismului dumneavoastră să revină lent la parametrii fizici de repaus. Plimbaţi-vă câteva minute şi, eventual, faceţi câteva întinderi (streching), care detensionează muşchii. După ce am iniţiat programul de activitate, acesta trebuie să devină parte din stilul nostru de viaţă.

Nu renunţaţi! Un stil de viaţă activ nu se dezvoltă în câteva zile, săptămâni sau luni.

Concepeţi activitatea fizică, ca pe o componentă a stilului dumneavoastră pentru tot restul vieţii. Plăcerea mişcării şi susţinerea din partea familiei şi prietenilor pot fi decisive pentru succesul programului. În contrast, oprirea programului duce la pierderea rapidă a efectelor benefice asupra organismului. Probabil că activitatea fizică adaugă ani vieţii; totuşi, acest lucru este greu de dovedit. În mod cert însă, creşte calitatea vieţii celor care practică mişcarea.


OBEZITATEA

De ce se vorbeşte atât de mult despre obezitate?

• în primul rând pentru că obezitatea este un factor de risc pentru bolile cardiovasculare

• apoi, pentru că obezitatea interacţionează cu o multitudine de disfuncţii  endocrino-metabolice

• datorită creşterii prevalenţei la nivel populaţional, se discută în prezent despre o dimensiune epidemiologică a obezităţii

• în fine, pentru că obezitatea contravine standardelor estetice ale secolului 21

Din acest ultim punct de vedere, de-a lungul timpului, idealul de frumuseţe fizică a îmbrăcat o varietate de forme, uneori bizare. În funcţie de «top-modelele» la modă în diverse perioade istorice, tinerii şi-au modelat comportamentul, încercând să semene cât mai mult cu idolii lor. În multe societăţi, supraponderea a constituit un simbol al prosperităţii. De la aristocraţia romană şi până la nomenclatura comunistă, modelul “rubensian”
(standardul de frumuseţe barocă) a fascinat simţurile oamenilor.

În prezent, în ţările prospere economic, obezitatea de diverse grade nu mai este apanajul claselor sociale de vârf; ea s-a extins la nivelul oamenilor obişnuiţi, culminând în unele metropole americane, unde normoponderalii tind să devină minoritari. La adresa obezilor au fost lansate chiar curente de opinie discriminatorii. De câteva decenii, prototipul de frumuseţe feminină a «glisat» spre standardul 90-60-90, iar echivalentul său masculin către genul superatletic. Concursurile “Miss Univers” sunt un exemplu reprezentativ pentru noua formă de cultură. Personalităţile de elită ale lumii occidentale contemporane, inclusiv autorităţile medicale, impresionează nu numai prin calităţile profesionale, ci şi prin siluetele lor. Încă din antichitate, Hipocrate definea conceptul de sănătate ca starea de echilibru dintre alimentaţie şi activitate fizică. Tulburarea acestei balanţe, prin stilul de viaţă caracteristic secolului 21, duce la obezitate. Dincolo de aspectul disgraţios şi impotenţa funcţională, obezitatea pune în pericol viaţa, atât prin dereglarea sistemului endocrinometabolic al organismului, cât şi ca factor de risc cardiovascular.

Cercetări recente au pus în evidenţă un produs de secreţie endocrină adipocitară numit leptină. Acest hormon care stăpâneşte obezitatea are un rol major în reglarea apetitului şi a ingestiei calorice. Leptina acţionează, în principal, la nivel central, determinând scăderea apetitului şi reducerea depozitelor adipoase. Secreţia leptinei este reglată prin mecanisme complexe hormonale şi metabolice. Din punct de vedere biochimic, leptina este o proteină secretată majoritar în adipocite şi eliberată în circulaţie în cantităţi proporţionale cu dimensiunea depozitelor adipoase, conţine 146 aminoacizi şi are o structură terţiară asemănătoare interleukinei 2 (o citochină). Insulina şi leptina pot fi considerate ca şi componente ale unui sistem complex de contrareglare a apetitului şi ingestiei.

Tratamentul cu leptină umană recombinantă este documentat deocamdată doar în două situaţii clinice, relativ rare: obezitate morbidă cu deficit congenital de leptină, şi hipoleptinemie cu insulinorezistenţă extremă şi lipodistrofie. Alte tratamente medicamentoase sofisticate se adresează fie centrului foamei din hipotalamus, care este inhibat, fie mucoasei intestinale, care devine mai puţin permeabilă pentru moleculele de grăsimi.
O metodă chirurgicală destul de mediatizată, chiar şi în telenovele, este liposucţia.
Până la urmă, metoda cea mai simplă şi accesibilă de combatere a obezităţii rămâne regimul alimentar hipocaloric cuplat cu activitatea fizică.

Faţete culturale ale obezităţii

Idealul de frumuseţe fizică a îmbrăcat de-a lungul timpului aspecte nu numai bizare, ci chiar contradictorii. Vectorii schimbării în orice epocă istorică sunt tinerii.

Modelul plinuţ a constituit de-a lungul timpului un semn de bunăstare. Conceptul de hedonism – cultul plăcerii – a fost lansat de Şcoala Cirenaică a Greciei Antice. Peter Paul Rubens, pictor ilustru din secolul al XVI-lea, a armonizat magistral originea sa flamandă cu educaţia italiană, creând un standard de frumuseţe barocă ilustrat în câteva mii de opere de artă, exemple fiind: “Răpirea fiicelor lui Leucip”, “Helene Fourment şi copiii” sau seria “Viaţa Mariei de Medici”. În prezent, în ţările bogate, obezitatea de diverse grade nu mai este apanajul claselor sociale de vârf; ea s-a extins la nivelul oamenilor obişnuiţi, culminând în unele metropole americane unde normoponderalii au devenit deja minoritari. Putem individualiza cazul unui new-yorkez de 465 kg care a fost transportat din apartamentul său la spital cu ajutorul unei macarale. Şi în ţara noastră, ca de altfel în tot centrul şi estul Europei, aceasta schimbare culturală a apărut brusc dupa anul 1990, odată cu adoptarea “consumerism”-ului ca stil de viaţă sau, dacă doriţi,
Coca-Col- izarea şi McDonald-izarea societăţii româneşti. Putem individualiza şi aici cazul unui bărbat de vârstă medie cu care am avut ocazia să discut la cabinet: arătând cu emfază spre abdomenul său afirma că acolo se află echivalentul financiar al câtorva autoturisme.

Începând cu mijlocul secolului 20, sesizăm deplasarea prototipului de frumuseţe feminine către staruri supergracile de tip Claudia Schiffer sau Naomi Campbell, iar a prototipului de frumuseţe masculină spre eroi superatletici de tip Jean Claude van Damme sau Arnold Schwarzenegger. Concursurile de frumuseţe, culminând cu “Miss Universe” constituie, de asemenea, o faţetă a noii culturi.

Cu astfel de idoli, şi datorită dezvoltării fără precedent a industriei modei vestimentare, se manifestă tendinţa de discriminare socială a obezilor, mergând de la interdicţia de acces în anumite cluburi până la marginalizarea lor la locul de muncă. Este adevărat că, în unele cazuri, obezii cardiaci nu pot fi acceptaţi la investigaţii din cauze obiective, mai exact datorită faptului că un covor rulant sau o bicicletă pentru testul de efort au limită
de greutate. O altă restricţie, tot obiectivă, este legată de îmbrăcăminte, care adeseori trebuie confecţionată pe comandă. Ca urmare a acestui curent, au apărut cazuri de anorexia nervosa, boală ce constă în refuzul unor adolescente de a se alimenta.

Pe de altă parte, elitele occidentale contemporane (barack Obama, etc.), inclusiv autorităţile din lumea medicală (de exemplu American Heart Association), impresionează prin siluetele lor. Se dezvoltă programe de încurajare a exerciţiului fizic. Mai mult, în prezent obezitatea se tratează, iar două dintre medicamentele care i se adresează se numesc xenical şi reductil. Preţurile mari de comercializare ale acestor medicamente nu permit, cel puţin deocamdată, un acces larg al populaţiei. Vorba unui pacient mai mucalit: Am cheltuit o avere ca să mă îngraş, acum trebuie să cheltuiesc încă pe-atât ca să slăbesc... Dincolo de aspectul disgraţios şi probleme de deplasare, obezitatea periclitează viaţa prin dereglarea sistemului endocrinometabolic al organismului, ca şi prin creşterea cuantumului de risc cardiovascular.


Consideraţii medicale

Obezitatea este definită ca şi condiţia în care acumularea în exces a grăsimii în ţesutul adipos afectează starea de sănătate şi produce creşterea în greutate exprimată prin valori ale indexului de masă corporală de peste 30 kg/m2. Obezitatea abdominală defineşte acumularea ţesutului adipos, preferenţial în regiunea abdominală (subcutanat, visceral, retroperitoneal). Obezitatea gluteofemurală se referă la distribuţia preferenţială a grăsimii pe fese şi coapse. Supraponderea este creşterea în greutate rezultată din acumularea ţesutului adipos, cu valori ale indexului de masă corporală între 25-30kg/m2. Indexul masei corporale este un parametru utilizat pentru încadrarea pacienţilor în diverse grade de obezitate; poate fi calculat pe baza unei formule matematice sau utilizând o diagramă.
În era contemporană, obezitatea nu mai poate fi privită doar ca o simplă problemă estetică. Obezitatea şi supraponderea au explodat din punct de vedere epidemiologic în tările dezvoltate şi în cele în curs de dezvoltare, printre care şi România. Mai mult de jumătate din populaţia adultă a ţării noastre are probleme cu greutatea corporală. Obezitatea este o boală care aparţine patologiei nutriţional-metabolice; în acelaşi timp, obezitatea este şi un factor de risc cardiovascular luat din ce în ce mai mult în serios. Sub un aspect sau altul, obezitatea afectează din ce în ce mai mulţi indivizi, tinzând să devină o problemă de sănătate publică.
Obezitatea este o boală multifactorială, apariţia sa presupunând multiple interacţiuni între factori genetici, hormonali, psiho-sociali, având drept consecinţă dezechilibrarea balanţei energetice a organismului. Obezitatea este o afecţiune cronică al cărei tratament impune munca în echipă, ca şi interdisciplinaritate. Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia asupra unei epidemii autentice la nivel mondial. Conştientizarea obezităţii şi percepţia riscurilor consecutive acesteia la nivel populaţional reprezintă un pas important în prevenţia şi controlul acestei patologii cu incidenţă în creştere.
S-a constatat că persoanele obeze nu numai că ingeră o cantitate semnificativ mai mare de alimente, dar au şi un ritm alimentar inadecvat, mâncând predominant în a doua jumătate a zilei – când secreţia insulinică este mai redusă – şi “ciugulind” între mesele principale.
În prezent se simte nevoia unei abordări intensive şi complexe a obezităţii cu implicarea personalităţilor medicale în organizarea şi motivarea asistenţei medicale în acest domeniu, precum şi elaborarea de programe structurate de prevenţie şi control; mai mult, se impune o atitudine comună a autorităţilor guvernamentale medicale, economice şi a mediilor de informare în masă în sensul unei intervenţii complexe de profilaxie şi tratament al obezităţii. În ţara noastră există Asociaţia Română pentru Studiul Obezităţii (ARSO), iar pe plan internaţional, experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Asociaţiei Internaţionale pentru Studiul Obezităţii (IASO) şi a Asociaţiei Europene pentru Studiul Obezităţii (EASO) au lansat, în iunie 1999, “Declaraţia de la Milano”.

Sursele obezităţii sunt:

  • alimentaţia hipercalorică (lipide şi dulciuri concentrate)
  • sedentarismul

Soluţiile sunt:

  • optimizarea stilului de viaţă (dietă, exerciţiu)
  • farmacoterapie specifică, recomandată strict de medicul specialist în nutriţie şi metabolism (sibutramina, orlistat, etc.)