ANAF declanșează „Operațiunea Scut 2017”

ANAF a declanșat „Operațiunea Scut 2017” pentru combaterea traficului ilicit la frontierele UE. Astfel, începând cu 5 februarie 2017, s-au intensificat controalele la frontieră, în trafic, piețe, târguri și oboare, în vederea eliminării țigaretelor provenite din trafic ilict.

Principalele pârghii de control, pe lângă intensificarea controlului la frontieră, vor fi controalele cu echipe canine şi controalele efectuate de echipele mobile ale Direcţiei Generale a Vămilor din cadrul ANAF, reactivate în luna ianuarie 2017.

În cadrul acestei operaţiuni, Direcţia Generală a Vămilor va beneficia şi de sprijinul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. Combaterea traficului ilicit cu ţigarete reprezintă o prioritate a ANAF, ţinta fiind reducerea traficului ilicit cu ţigarete pânã la nivelul mediei din cadrul UE, se arată în comunicatul Fiscului.