ANAF scoate la vânzare mașini Maserati la preț de Duster

În data de 27 aprilie 2017, ANAF organizează la București o licitație publică pentru vânzarea unor automobile. Printre cele aflate la vânzare, sunt și două autoturisme Maserati Quatroporte, una dintre cele fiind fabricată în 2004, iar cealaltă în 2005.

Totodată, la licitație există și un Jaguar XKR Supercharged (2008), KIA Ceed 1,6 CRDi EX, Mitsubishi Montero (2006).

Conform businessmagazin.ro, cele două Maserati au preţ de evaluare de 53,100 de lei (11.700 de euro) şi respectiv 47.250 de lei. Jaguarul se vinde cu 37.500 lei, KIA cu 17,250 şi Mitsubishi cu 18,896 de lei.

Cei interesați de cumpărarea bunurilor sunt așteptați să depună dosarele până la data de 25.04.2017 la sediul ANAF.