Andreea Tamas - singura argeșeancă ce va pleca în cea mai mare expediție românească de voluntariat!

Andreea Tamas este singura argeșeancă care va ajunge în Nepal, prin proiectul de voluntariat NEPAL FOR LIFE MEDICAL 2017, expediție în care se vor organiza echipe medicale și educaționale pentru a ajunta comunitatea săracă din regiunea Nepal.
Pe langă formarea acestor echipe, cei 19 voluntari vor ajuta la donarea de aparatură medicală și consumabile și vor efectua intervenții chirurgicale în cadrul Manmohan Memorial Community Hospital.
Locul de desfășurare al campaniei vor fi regiunile Kathmandu, Pokhara, Chitwan și Thamel din statul Nepal.
Din România se va deplasa în Nepal o echipă formată din 21(19) voluntari, majoritatea cu formare medicală și în educație. Acesteia i se va alătura, în Nepal, o echipă medicală formată din medici și asistente din cadrul Manmohan Memorial Community Hospital.
Printre aceștia se va număra și argeșeanca Andreea Tamas, în vârstă de 30 de ani, din Curtea de Argeș.

"Sunt Andreea Tamas, am 30 de ani si sunt din Curtea de Arges. Sunt psiholog si de 4 ani practic terapie Aba si ajut copiii cu autism sa tinda catre o viata normala, cu toata dragostea si priceperea mea. In acest moment sunt terapeut si fundraiser in Asociatia Ancaar-filiala Arges. Sunt tare bucuroasa sa fac parte din aceasta echipa care isi doreste sa ajute oamenii din Nepal. Am aflat intamplator despre acest proiect, cand l-am invitat pe Ionut Ursu (organizatorul expeditiei umanitare) la un vernisaj caritabil la Pitesti, organizat de mine si dedicat constientizarii autismului.
Atunci mi-a prezentat proiectul Life for Nepal 2017 si nu am stat niciun minut pe ganduri. Cred ca uneori este bine sa gandim si cu inima si de data aceasta ea mi-a spus" Da!" Imi doresc sa aducem bucurie si cat mai multe zambete oamenilor pe care ii vom intalni in Nepal. "

Activitățile medicale vor fi coordonate de domnul Ursu Ionuț (președintele Asociației
Volunteer for Life), iar activitățile educaționale de către doamna Oana Mîndruț (Președinte al Asociației Life Education For All).
În zonele rurale vor fi organizate 3 expediții, unde oamenii vor fi consultați medical.
Proiectul va dura 22 de zile, perioada de desfășurare fiind între 01-22 iunie 2017


În data de 25 aprilie 2015 la 86 km de Kathmandu (capitala țării) a avut loc un cutremur cu intensitatea de 7.6 grade Richter. Acesta a fost urmat de replici, din care peste 300 au avut o magnitudine de peste 4 grade Richter și 4 cutremure au fost de peste 6 grade Richter. Pagubele materiale și umane au fost impresionante. Conform unui raport oficial întocmit de guvernul Nepalului, 31% din suprafața țării a fost afectată, iar numărul populației impactate este de cca.
8.000.000. S-au înregistrat 8.790 de decese și 22.300 de răniți.
După cutremure peste 80 de țări au venit în sprijinul Nepalului pentru a înlătura efectele imediate ale acestora. Acum, la doi ani de la cutremur, mai există asociații care acționeză în regiune, în special pentru (re)construcții de școli, dar într-un număr mult mai mic.
Nevoile din teren sunt extrem de mari și de complexe, în special în zonele rurale, care au un grad mare de sărăcie și în care oamenii trăiesc în condiții precare de igienă și de educație.

Avem nevoie de sprijinul vostru pentru promovarea acestui proiect generos care va reprezenta cu mandrie Romania si de ajutor concret pentru obtinerea finantarii si a donatiilor (aparatura si consumabile medicale; rechizite scolare si carti in limba engleza).
Ne puteti contacta pentru sprijinul privind activitatatile medicale la: ionut.ursu@yahoo.com si pentru sprijin privind activitatile educationale la: office@lifeeducationforall.org.