ANGAJAȚII DACIA PROTESTEAZĂ! MUNCITORII SUNT NEMULȚUMIȚI...

Peste câteva minute, angajații Uzinei Dacia din secțiie Vopsitorie și Montaj vor întrerupe activitatea timp de 2 ore, în semn de protest. Dupa ora 11.00 vor urma discuții cu liderii de sindicat despre nemulțumirile salariale ale muncitorilor. Tot azi, începand cu ora 15.00, va avea loc sedința între sindicat și conducerea Automobile Dacia, în încercarea de a se ajunge la o înțelegere. Dacă în urma acestor discuții angajații nu vor obține ce vor, promit să declanșeze greva. Inițial, protestele vor fi în incinta societății, urmând ca întregul sindicat să protesteze în Piața Dacia din Mioveni.

 

În urma unor negocieri între Administraţia Automobile Dacia şi Sindicatul Autoturisme Dacia, angajaților de la Dacia le-a fost mărit salariul cu 200 lei. Creșterea a fost înregistrată în 2017, când față de anul precedent, muncitorii au primit tichete de masă cu valoare mai mare, dar şi o primă de rezultat în mai, în valoare de 1.450 lei.

Nemulțumirile angajaților vizează de această dată majorările salariale pentru anul în curs.