Angajatul unei benzinării amenințat de un tânăr care voia băutură gratis. A scos maceta și...

UPDATE:

Tânărul reținut după ce a amenințat cu maceta un angajat al unei stații peco a fost lăsat liber. Instanța a hotărât să fie cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Clipe de coșmar pentru angajatul unei benzinării din localitatea Merișani! Bărbatul, ce nu i-a oferit unui client băutură gratis, a fost amenințat cu moartea.

S-a întâmplat în noaptea de 1 spre 2 noiembrie, atunci când un localnic, în vârstă de 22 de ani, cherchelit, a mers în stația peco să își mai procure ceva tărie. Pentru că nu a fost convingător, iar vânzătorul nu l-a lăsat să plece cu sticla de băutură fara sa o achite, a scos maceta și s-a dat viteaz. În zadar, a plecat cum a venit! Despre isprava din statia peco au aflat si polițiștii din localitate, care s-au autosesizat. În urma cercetărilor, a fost întocmit dosar pentru tentativă de tâlhărie și amenințare, dosarul fiind trimis spre soluționare către Biroul de Investigații Criminale (BIC) Pitești. Individul, ce a mai fost trimis în judecată pentru comiterea altei fapte, a fost reținut pentru 24 de ore.