ARGEȘ! Oul de struț, căutat de Sărbătorile Pascale

Deși nu e un aliment tradițional la noi, oul de struţ a început să fie din ce in ce mai căutat. Fara colesterol și inedit ca prezentare, cel mai mare ou de pe planeta e atracția zilei de Paste pe masa cu multe bunătăți tradiționale.

Marian Georgescu este un crescător de animale din localitatea Ștefănești - Argeș. Printre altele,omul are struți. Câteva familii. O familie de struti e compusă dintr-un mascul și două femele Și niciodată nu se întâmplă ca masculul să le înșele, spune crescătorul.

Oul de struţ are aproximativ 16 centimetri înălţime, o circumferinţă de 42 de centimetri şi o greutate de aproximativ 2 kilograme. Aceste aspecte inedite l-au făcut și pe un cunoscut al crescătorului de animale să îi bată la poartă.
Un ou de struț costă, de Paște, 100 de lei; este însă echivalentul a 30 de ouă de găină, suficient pentru o omletă.

De asemenea, trebuie să știți că de la struț nimic nu se aruncă. Coaja oului, spre exemplu este folosită, după consumul conținutului, pentru a fi pictată.