ATENȚIE! În noua lege a salarizării - sporuri plafonate la 30%

Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, spune că prin noua Lege a salarizării unitare, doar salariile "bugetarilor de lux" vor scădea, care au avut până în prezent "un salariu uriaș", în timp ce toate sporurile din sistem vor fi plafonate la 30%.

"Mai sunt salarii care vor scădea. Sunt acei bugetari de lux pe care nu i-a mai controlat nimeni. Nu mai poate nimeni să treacă peste conducătorul de instituție. Nu mai poate nimeni să mai treacă, de asemenea, peste ceea ce se s-a plafonat de un auditor de exemplu dintr-un minister fața de un auditor al Curții de Conturi sau fața de un auditor dintr-o altă instituție. Am încercat să nu scădem niciun salariu în plată în România. Repet, sunt excepții la acei bugetari de lux, dar nu cred că va plânge cineva, pentru că până acum au avut un salariu uriaș", a declarat Olguța Vasilescu la un post de televiziune, citat de Agerpres.

"Până acum a fost un salariu generalizat al sporurilor. De exemplu, aveam un salariu de 1.000 de lei, dar sporurile puteau să fie la 2.000, la 3.000 de lei și veniturile erau de 4.000 de lei. Un venit mincinos până la urmă sau un salariu mincinos. Le-am plafonat pe toate la 30%, ca să terminam cu sarabanda asta a sporurilor și să știi foarte clar ce ai în plată", a explicat ministrul Muncii.

În ceea ce privește decizia Curții Constituționale prin care personalul care beneficiază de aceleași condiții să fie salarizat la nivelul salariului de bază, ministrul Muncii a afirmat că acest lucru ar fi creat dezechilibre în sistem și nu poate fi susținut financiar.

"Ne-am trezit cu un impact pe buget de 2 miliarde de euro calculat de Curtea de Conturi, ni s-au trimis adrese la toate ministerele ca să vedem care este impactul asupra bugetului de stat, efectul pe care l-ar avea acea decizie a Curții Constituționale, dacă s-ar aplica în totalitate. De aceea și stresul pe care îl avem ca să terminăm până la 1 iulie să fie adoptată să intrăm pe o nouă legislație foarte clară și foarte coerentă pentru toată lumea, iar salariile să nu mai fi diferențiate. Nu se va corecta sistemul până la nivelul anului 2020, el va merge mai departe încă un an ca să putem să ajungem acolo unde ne-am dorit, adică vine o etapă, a doua a legii salarizării, iar noi abia în anul 2022 putem să spunem că s-au achitat toate inechitățile din sistem", a mai spus ministrul Muncii.

Sursa digi24