ATENȚIE! Informare meteo de ploi și frig

Vremea va deveni și mai capricioasă în următoarea perioadă. Meteorologii au anunțat că ploile își vor face apariția în cea mai mare parte a țării, iar la munte vor apărea ninsorile.

Pe suprafețe restrânse va fi risc de apariție a grindinei. Local se vor aduna cantităţi de apă de 15, 20 de litri pe metru pătrat. Vântul va fi mai intens în sud-vestul ţării şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade Celsius. Noaptea este posibil să apară bruma prin nord-vest şi centru.

Joi, vremea va fi instabilă și rece pentru această perioadă. Ploile însoțite de descărcări electrice și grindină își vor face simtiță prezența pe arii restrânse. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în toate zonele, viteze mai mari urmând a se înregistra în sud-vestul ţării şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 19 grade, iar cele minime între 0 şi 9 grade. Noaptea vor fi condiţii de brumă, în nord-vestul şi centrul teritoriului

Vineri, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la această dată. Cerul va avea înnorări temporare, iar local și temporar la ploua în majoritatea regiunilor. Totodată, vântul prezenta intensificări în toate zonele. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 16 grade, iar cele minime între -2 şi 6 grade. Noaptea, cu precădere în nord-vest şi centru se va semnala brumă.

Atenționarea meteorologică este valabilă până sâmbătă dimineața, la ora 09:00.