ATENȚIE! Risc de avalanșă în Argeș

În această perioadă, toate traseele montane din județul Argeș care se află la altitudini mai mari de 1500 de metri, sunt și vor rămâne închise, deoarece riscul de avalanșă este de gradul 3 la altitudini peste 1800 de metri și de gradul 1 la altitudini inferioare, conform buletinului nivometeorologic emis de către Centrul de Prognoză Sibiu.

Salvamont Argeș le recomandă celor care își vor petrece sejurul în zona montană argeșeană să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul Național Salvamont, formând 0SALVAMONT. De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în aşa fel încât să existe o marjă de siguranţă de o ora de lumină, după terminarea acesteia, ținând cont căla ora 18:30 este deja întuneric.