Automobile Dacia - cea mai mare companie din sud-estul Europei al patrulea an la rând

Automobile Dacia Mioveni s-a clasat pentru a patra oara pe locul întâi în topul companiilor non-financiare din sud-estul Europei. Uzina a înregistrat venituri de 5 miliarde de euro anul acesta, în urma sa venind compania slovenă de petrol și gaze Petrol d.d., cu venituri de 3,79 de miliarde de euro.

Dacia produce anual în medie de 350.000 de automobile, ceea ce înseamnă că un model iese de pe linia de fabricare în mai puțin de un minut, iar acest lucru este posibil cu ajutorul celor peste 800 de roboți industriali, pentru care fabrica a investit miliarde de euro, răsplata în urma acestor eforturi fiind evidentă încă de 4 ani încoace. În acest clasament sunt incluse companii din România, Slovenia, Serbia, Bulgaria, Muntenegru, Albania, Croația, Republica Moldova, Macedonia și Bosnia și Herțegovina.