Aveți COVID și stați acasă? Nu veți primi concediu medical!

Nu știu dacă deja ați trecut prin această experiență, însă dacă nu ați trecut, e bine să învățați din ce au pățit alții! Pe scurt, foarte mulți argeșeni infectați cu COVID și care au dezvoltat o formă foarte ușoară au fost sfătuiți să stea acasă de către operatorii de la DSP Argeș și să apeleze la Salvare dacă încep să aibă febră, să tușească sau dacă au dificultăți de respirație. O spun mulți, și pacienți, și medici de familie. Până aici nimic rău. În definitiv, știm că spitalele din Argeș au fost supraaglomerate, că am avut cazuri grave, că paturile au fost pline cu pacienți cu comorbidități. Deși reiese din patologia bolii că virusul atacă organele chiar dacă pacientul pare a fi unul asimptomatic, de aici și recomandarea celor maximum 48 de ore de internare în spital, faptul că în ultima perioadă Argeșul s-a confruntat cu numeroase cazuri, iar spitalele au fost supraaglomerate a fost o realitate. Pe de altă parte, oamenii aveau dreptul să știe că... nu vom putea beneficia de concediu medical. De ce nu li s-a spus?... Pentru că mulți ar fi cerut să fie internați și nu ar fi avut unde?... E o variantă. Vă redau, mai jos, discuția pe care am avut-o cu un medic de familie, cu precizarea că a vrut să-și păstreze confidențialitatea.


„Pacienții care m-au sunat și care s-au aflat într-o situație în care aveau simptome ușoare sau erau aproape asimptomatici mi-au spus că de la DSP au fost sfătuiți să stea acasă, că vor fi monitorizați. Inclusiv de la Salvare li s-ar fi spus același lucru. Nu e nicio problemă aici. Locurile din spitale sunt limitate și trebuie să aibă prioritate cazurile grave, însă nimeni nu le-a spus că, dacă stau acasă și nu se internează două zile, nu vor primi de la noi, medicii de familie, concediu medical. De la DSP primesc doar o foaie în care se confirmă că au avut COVID, dar asta nu-i permite legal angajatorului să o ia în considerare pentru a acorda concediu medical. În schimb, la contacți, noi, medicii de familie, putem da concediu medical. Dar la cei cu COVID, dacă nu s-au internat două zile, nu avem cum! Toți medicii de familie sunt în aceeași situație! Cei cu COVID, în sistem, au un cod, iar contacții au alt cod. Practic, nici nu poți înregistra în sistem un concediu medical în cazul celor care s-au infectat, dacă nu au trecut pe la spital acele maximum 48 de ore. Inclusiv din punct de vedere tehnic nu avem cum, pentru că nu putem să introducem concediile medicale în sistem.", ne-a spus, sub protecția anonimatului, unul dintre mulții medici de familie aflați între ciocan și nicovală.  


Sursa: saptamanalul ancheta