Fără număr pentru piteșteanul manelist  - Dani Mocanu! Săltat pentru proxenetism!

UPDATE:

În această dimineață, oamenii legii au luat cu asalt două locații din Ștefănești.
În acest dosar de proxenetism apare si numele celebrului manelist, Dani Mocanu.

Sursa Stirileprotv.ro

În această dimineață, polițiștii au efectuat 13 percheziții în țară la persoane bănuite de proxenetism, spălare de bani și trafic de persoane. În județul nostru au avut loc două percheziții în orașul Ștefănești. Două au fost efectuate în București și 9 percheziții în județul Dâmbovița.
Se pare că grupul infracțional ar fi racolat tinere, încă din anul 2011, pe care le-ar fi exploatat sexual în Marea Britanie și Irlanda.

Cei 19 suspecți închiriau locuințe pe teritoriul Marei Britanii, ”asigurând totodată mijloacele materiale necesare promovării pe site-urile destinate serviciilor sexuale, pentru practicarea prostituției.” Aceștia tranferau banii spre România, atât personal, cât și prin virament bancar.

VIDEO - Politia Româna

În urma perchezițiilor, au fost confiscate sumele de 39.850 de lei, 1.000 de euro, 5 autoturisme ,15 telefoane mobile, cartele SIM și mai multe înscrisuri și documente. La sediul DIICOT -  Biroul Teritorial Dâmboviţa vor fi aduse 13 persoane.

Conform comunicatului:

”Urmare a echipei comune de anchetă încheiate între autorităţile judiciare din România şi Marea Britanie, la data de 19.09.2017 poliţia londoneză a efectuat 5 percheziții la 4 bordeluri clandestine şi la o reşedinţă, unde au fost identificate 8 suspecţi şi 6 tinere care practicau prostituția.

   În urma cercetărilor efectuate, cei 8 membri au fost arestaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie la trafic de persoane, conspiraţie la proxenetism (controlul prostituţiei) şi conspiraţie la spălarea banilor.”