BOGAŢI | Primarul Ion Gârleanu pregăteşte un nou proiect cu fonduri europene

Comuna Bogaţi şi-a păstrat în ultimii ani ritmul de dezvoltare impus de către primarul Ion Gârleanu încă din prima zi în fruntea administraţiei locale. Edilul recunoaşte că nu a fost uşor, însă în această misiune complexă a avut ca ajutor de nădejde comunitatea locală. Pentru oamenii gospodori ai comunei, a iniţiat şi derulat numeroase proiecte de investiţii, menite să le ofere condiţii de trai mai bune. Acum, când se apropie finalul acestui mandat, am discutat cu primarul Ion Gârleanu despre cum se conturează bilanțul personal, legat de responsabilitățile asumate și îndeplinirea lor?

 

 Cum ați caracteriza, cu bune și cu rele, mandatul care se încheie? 


- Privind retrospectiv, consider că acest mandat a fost, ca și celelalte, un mandat în care am încercat să răspund nevoilor cetățenilor implementând mai multe proiecte cu diverse arii de aplicabilitate pentru locuitori. Cu bune și cu mai puțin bune, am încercat să transformăm comuna Bogați într-una demnă de numele pe care îl poartă.

 

 

 Care sunt cele mai mari greutăți sau piedici pe care, la momentul 2020, le întâmpină un primar în România și în Argeș pentru a duce la bun sfârșit proiectele pe care și le dorește pentru comunitate?


- Cred că în momentul de față birocrația reprezintă una dintre cele mai importante piedici. Este nevoie de suport financiar și aprobări pe care le-am obținut, unele mai greu, iar pe altele mai ușor pentru implementarea proiectelor.

 

 De la piedici la satisfacții... Enumerați trei realizări profesionale de care sunteți mândru, acum la finalul mandatului.


- Întocmirea, aprobarea și adjudecarea obiectivului de investiție „Așezământ Cultural”, întocmirea proiectului de introducere a rețelei de gaze, declarat eligibil în CTE publicat în Monitorul Oficial, urmând a fi semnat contractul de finanțare, şi reabilitarea și modernizarea întregii reţele de drumuri locale și comunale în așa fel încât toate străzile să fie asfaltate.

 

 Învățăm privind înapoi și acționăm privind înainte. Care vă sunt ambițiile pentru un viitor mandat?


- Avem o localitate frumoasă ca așezare, cu oameni minunați care merită tot confortul și toate condițiile unei comunități europene. Acest proces de modernizare a localității noastre, început deja de ceva vreme, durează și nu se poate realiza peste noapte. Pentru viitor îmi propun întocmirea unui proiect ambițios pe fonduri europene prin care să se realizeze betonarea pe o parte și pe alta a șanțurilor drumului județean, refacerea podețelor la toate gospodăriile, inclusiv amenajarea de trotuare. 

 

 Cum ați caracteriza relația dumneavoastră cu oamenii din localitate, cu cetățenii? Ce funcționează bine, ce poate fi îmbunătățit?


- Consider că relația cu locuitorii este bună, investițiile derulate în comună fiind conform nevoilor lor. Dacă am ajuns la o serie de rezultate, este pentru că forţa cu care am fost stimulat a fost şi este dată de gospodarii comunei, de oamenii harnici şi înţelepţi de care sunt înconjurat şi care îmi alimentează ambiţia.

 

 Cum s-a schimbat electoratul în acești ani în care ați condus administrația locală? Sociologic, demografic, ca așteptări...


- Am încercat să aduc un suflu nou în viaţa bogăţenilor reuşind în acest fel să stimulez capacitatea de adaptare a cetăţenilor la cultura schimbării. Sunt mulţumit că am reuşit să induc simţul răspunderii, spiritual, eficient şi tolerant ca să trezesc setea şi nevoia de mai bine. Prin realizările atinse am dus la creşterea calităţii vieţii, la prosperitate şi la o permanentă dorinţă de autodepăşire. Din punct de vedere demografic, pot spune că numărul de locuitori din comună nu a scăzut foarte mult în acești ani, deoarece condițiile lor s-au îmbunătățit de la an la an, neexistând astfel motive pentru care să își părăsească locul natal. 

 

 Care sunt avantajele din proiectul electoral al partidului sub sigla căruia intrați în competiție? De ce ar trebui ca cetățenii să spună ștampila pe candidatul și pe lista de consilieri?


- PSD este un partid care se apleacă asupra nevoilor oamenilor, cu precădere asupra celor cu situație financiară precară. Calitatea oamenilor cu funcții de conducere este deosebită, sunt oameni preocupați, competenți, pregătiți. 

 

 Cum ați caracteriza relația cu echipa de consilieri locali pe care ați avut-o până acum? Dar cu aparatul Primăriei?


- Serviciile aduse cetățenilor de administrația publică, prin natura lor, au un grad diferit de specializare, ceea ce determină o pregătire corespunzătoare a personalului din acest domeniu. Așadar, relația mea atât cu Consiliul Local, cât și cu aparatul primăriei este una foarte bună, deoarece prin munca depusă venim împreună în întâmpinarea nevoilor cetățeanului.