Cât de nocivă este vopseaua de ouă din comerț

Cu siguranță că pe masa fiecărui român de Paște se vor regăsi ouăle roșii. Vopsite în ajun, acestea reprezintă un simbol al credinței, precum și un motiv de mândrie şi sărbătoare în întreaga familie.
Dacă folosești produse din comerţ pentru vopsirea ouălor este bine să ştii că există anumite riscuri pentru sănătate la care te expui.

Puţini sunt cei care îşi fac timp să citească ingredientele de pe plicul vopselei de colorat, atunci când merg la cumpărături. Specialiştii atrag însă atenţia consumatorilor, acest tip de produse conţinând numeroase E-uri şi alte substanţe periculoase, care devin toxice o dată ajunse în organism. Mai mult, sunt pline de aditivi alimentari, corectori de aciditate şi agenţi de îngroşare care intră în compoziţia ouălor pe care le vom servi de sărbători. Unii comercianţi pun la vânzare chiar vopsea tipografică în locul celei obişnuite, care conţine plumb.

Ce spun medicii
Este recomandată vopseaua de ouă cumpărată doar din magazinele specializate, deşi preţul acesteia poate să fie puţin mai mare sau alternativa coloranţilor naturali. Trebuie verificate totodată termenele de valabilitate şi etichetele produselor, astfel încât acestea să nu conţină metale grele şi să fie destinate strict uzului alimentar. Mare atenţie la E122, un colorant roşu toxic, folosit în industria textilă, ce se găseşte şi sub denumirea de azorubină. Acesta poate produce hiperactivitate sau astm în cazul copiilor sau anumite reacţii alergice adulţilor.

Sursa: adevarul.ro