Ce măsuri trebuie să luați pentru un sezonul estival în siguranță!

Ce măsuri trebuie să luați pentru un sezonul estival în siguranță! Polițiștii au luat măsuri pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice în Sezonul Estival 2016.

În perioada 15 – 21 iulie Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş a acţionat cu efective mărite pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice. Astfel zilnic peste 320 de poliţişti au fost în teren.

La acţiunile organizate au participat poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă.

CITITI SI: ... RETINUT PENTRU EVAZIUNE FISCALA.

În urma activităţilor, au fost constatate 193 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), iar 29 de persoane au fost surprinse în flagrant delict.

Pentru comiterea faptelor sunt cercetate 95 de persoane. De asemenea, au fost aplicate 1470 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 472.899 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 21.262 de lei.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 226 de sancţiuni contravenţionalepentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991.

De asemenea, poliţiştii rutieri au aplicat 1138 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor de circulaţie pe drumurile publice, dintre care 7 pentru consum de alcool şi 291 pentru încălcarea regimului legal de viteză. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 85 de permise de conducere, dintre care 11 pentru consum de alcool şi 23 pentru viteză. Au fost retrase şi 58 de certificate de înmatriculare.

CITITI SI .... RAZIE A POLITISTILOR RUTIERI!

Pentru petrecerea unui Sezon Estival 2016 în siguranţă, poliţiştii vă recomandă:

Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute şi nu vă lăudaţi sau nu vă expuneţi bunurile de valoare, deoarece, printre amabili şi binevoitori puteţi întâlni şi escroci!

Când mergeţi la plaja, luaţi cu dumneavoastră sumele strict necesare pentru cumpărături sau plăţi curente!

Nu lăsaţi copiii să se joace nesupravegheaţi, mai ales în zonele aglomerate!

Învăţaţi-vă copiii că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră!

Nu lăsaţi copiii să circule nesupravegheaţi, mai ales pe tronsoanele de drum aglomerate.

Când parcaţi autoturismul, nu lăsaţi în interior genţi sau sacoşe, chiar dacă nu conţin bunuri de valoare, deoarece pot atrage atenţia infractorilor!

CITITI ȘI ... CARNAGIU LA MIOVENI!