COD PORTOCALIU de vreme rea în Argeș!

Ploi torențiale, grindină și vijleii sunt așteptate duminică, 8 iulie. Județul Argeș se află sub Cod Portocaliu de vreme rea, începând de astăzi, de la ora 09:00 și până luni la ora 24:00. Se pot produce viituri majore, ce pot depăși cotele de inundaţie.

Vor fi înnorări temporar accentuate, averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp, iar în Oltenia, Transilvania şi în Muntenia, pe arii restrânse peste 50 l/mp.

”Recomandăm cetățenilor să respecte indicațiile autorităților și să se intereseze din timp asupra stării vremii și a drumurilor pe care urmează să se deplaseze.
De asemenea, recomandăm populației să asigure scurgerea apelor pluviale prin curățarea șanțurilor și a rigolelor, iar pe timpul manifestării fenomenelor să limiteze activitățile în aer liber.
Totodată, avertizăm cetățenii ca în cazul producerii viiturilor, să nu se deplaseze prin curenții de apă, nici cu căruțe sau alte mijloace de transport, și să se adăpostească în zone înalte și sigure.”,
este mesajul autorităților.

Pompierii argeșeni sunt pregătiți să acționeze în sprijinul populației, cu mijloacele tehnice de intervenție la inundații, constând în motopompe de mare capacitate, bărci și autospeciale cu echipamente pentru evacuarea apei, dacă situația o va  impune.