Comesad Drumuri reabilitează o stradă din Pitești

Veste bună pentru piteșteni! În curând va începe reabilitarea străzii Banu Mărăcine din municipiu. 

Firma care a câştigat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare, Comesad Drumuri, a semnat contractul, în urma finalizării procedurii de atribuire.

Proiectul, care se ridică la suma de 532.210,85 lei (fără TVA), vizează reasfaltarea străzii ce uneşte Bulevardul I.C. Brătianu cu Târgu din Vale, pe o lungime de 231 metri.

În primă fază, se va lucra la proiectul tehnic al investiţiei, lucrările propriu-zise urmând să dureze trei luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.