Cupa Budeasa Elite Swimming - concurs de înot în primă ediţie!

Cupa Budeasa Elite Swimming - concurs de înot în primăm ediţie. Vezi probele şi condiţiile de participare la competiţie

În această duminică, pe lacul Budeasa va avea loc în premieră, un concurs de înot în ape deschise, organizat de Asociaţia Elite Swimming în parteneriat cu Primăria Budeasa şi DJST Argeş.
La competiţie vor participa persoane pasionate de nataţie, din toată ţara, pe grupe de vârstă. Deşi înscrierile online s-au terminat, doritorii se pot angaja în concurs şi la faţa locului.

De asemenea, şi-au anunţat participarea şi sportivi consacraţi, printre care îi menţionăm pe: Bogdan Scarlat - campion naţional la seniori in probele lungi, în bazin, Răzvan Marinescu Popazov - campion naţional la 1500 m în bazin la juniori şi Bianca Răduță - multiplă campioană naţională.

Competiţia este structurată pe două de probe, una de 400 de metri -ce va fi premiată open şi a doua, de 2000 de metri, structurată pe mai multe categorii: Elite - pentru sportivii de performanţă, şi categoriile pe vârstă: sub 20 ani, 20-29, 30-39, 40-49.

Una dintre persoanele implicate direct în organizarea concursului, Bogdan Chiriac - antrenor la CSCM Piteşti, ne-a declarat că aşteaptă să participe cât mai multe persoane la competiţie şi că işi doreşte ca la anul să introducă şi cursa de 5000 de metri.

Primarul comunei Budeasa, Mihai Rachieru, se arată încântat de organizarea Cupei Budeasa Elite Swimming şi speră ca aceasta să ajungă la cât mai multe ediţii.