Cursuri de dezvoltare personală şi ateliere practice pentru elevii din Argeş!

60 de elevi de la Școala Petroliștilorau participat în această săptămână la Tabăra Meseriaşilor, un proiect OMV, unde s-au creat 6 clase, cu specializările: operator sonde şi  operator extracţie ţiţei şi gaze, în liceul Voievodul Mircea din Târgovişte, Dâmboviţa, Colegiul Tehnic Grigore Cobălceascu din Moineşti, Bacău şi Liceul Tehnologic Astra din Piteşti, Argeş.
Tabăra Meseriașilor este organizată la Bran și înseamnă pentru elevi un program intens care a vizat profilare vocaţională, cursuri de dezvoltare personală, ateliere practice, cât şi un program recreativ cu seri tematice şi concursuri interactive prin care au fost testate cunoştinţele dobândite în tabără. 

În cadrul cursurilor de dezvoltare personală, elevii au învăţat noţiuni de bază despre comunicare, negociere, lucru în echipă, spirit antreprenorial şi implicare civică, dar şi cum să redacteze un CV şi  să  susţină un interviu în faţa angajatorului. 

În tabără au fost prezenţi şi 7 profesori din liceele selectate din Argeş, Dâmboviţa şi Bacău, alături de alţi 3 profesori din judeţul Buzău. Aceştia au participat la cursuri acreditate de  Centrul National pentru Dezvoltarea Resurselor Umane şi au fost recompensaţi, după susţinerea examenului final, cu 15 puncte de credit.  

Tabăra Meseriaşilor din Ţara lui Andrei continuă cu 240 de elevi din şcolile profesionale şi liceele tehnologice din Buzău, care studiază în domeniile: turism şi alimentaţie, industrie alimentară, mecanică, industrie textilă şi pielărie, electric, electromecanică electronică şi automatizări, organizaţi în mai multe serii după cum urmează:

  • Bucătari şi ospătari, în perioada 30 iulie – 5 august, sub îndrumarea mentorilor Chef Cezar Munteanu şi Cristian Cristea, training manager City Grill

• Mecanici, în perioada 6 – 12 august, vor lucra alături de mentorul lor, Gabriel Onofrei, preşedintele Asociaţiei Române de Drift Auto

• Croitori, în perioada 20 – 26 august, alături de mentorul Ioana Ciolacu, designer-ul român clasat în top 10 designeri de către Forbes România

• Electricieni, în perioada 27 august – 2 septembrie, împreună cu iniţiatorii proiectului EFdeN: Claudiu Butacu, Mihai Toader- Pasti şi companiile de distribuţie din grupul ENEL


Tabăra Meseriaşilor din Ţara lui Andrei face parte din „România Meseriaşă” - programul de susţinere a învăţământului profesional prin care OMV Petrom îşi propune să aducă în atenţia societăţii importanţa meseriilor în dezvoltarea unei ţări şi să găsească soluţii pentru educaţia viitorilor meseriaşi. România Meseriaşă este un program dezvoltat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi este parte din proiectul naţional al Preşedintelui României, România Educată.

Sursa: Adevărul.ro