DACIA- în topul preferințelor britanicilor

Un sondaj derulat de Driver Power la care au participat 50.000 de automibiliști din Marea Britanie, a dezvăluit o surpriză plăcută pentru Dacia, care se află pe locul trei pe lista celor mai fiabile mărci de automobile din Anglia. Potrivit economica.net, rezultatele sondajului se bazează pe declarațiile automobiliștilor, care oferă note mașinilor în funcție de anumiți factori: „Simplicitatea şi calitatea componentelor mecanice Renault par să fie la baza succesului produselor Dacia”, au apreciat jurnaliştii de la Auto Express.

Dacia a vândut în anul 2016 peste 584.000 de vehicule, atingând un nou record pe piețele externe. Europa domină clasamentul pe regiuni, circa trei sferturi din mașinile vândute de Dacia în 2016 fiind înmatriculate în ţările Vechiului Continent. Cu peste 112.000 de unităţi, ceea ce reprezintă cea mai bună performanţă înregistrată până în prezent, Franţa este prima destinaţie de export a Dacia. Spania ocupă a doua treaptă a podiumului, cu vânzări de 54.543 unităţi şi o cotă de piaţă de 4,13%. Italia se situează pe poziţia a treia, cu peste 52.000 de unităţi, urmată de Germania, unde au fost vândute anul trecut aproape 51.000 de vehicule marca Dacia. În Marea Britanie, Dacia a vândut anul trecut 26.562 unităţi, ceea ce situează Regatul Unit pe locul şapte în clasamentul pieţelor externe ale mărcii.