Dacia Sandero- singurul brand fabricat în România în top 20 european

Un top al celor mai vândute mașini din Uniunea Europeană, dezvăluie că singurele modele produse în România care se înscriu în această categorie sunt Dacia Sandero, pe locul 20 în primul trimestru al acestui an, cu aproape 48.000 de mașini vândute (plus 15%), și SUV-ul Duster pe poziția 36, cu aproape 36.000 de unități în urcare.

Maşinile produse în Ro­mânia – trei modele Dacia (Sandero, Duster şi Logan) şi unu fabricat de Ford - ocupă locurile 20, 36 107 şi 114 în topul celor mai bine vândute automobile pe piaţa UE, potrivit calculelor carsalesbase.com ce utilizează datele JATO Dynamics.

Departe de top 10, unde concurează modele precum Volkswagen Golf, cea mai bine vândută maşină la nivel european în primele trei luni, cu peste 115.000 de unităţi, Ford Fiesta sau Renault Clio, fiecare cu vânzări de peste 85.000 de unităţi, Sandero se apropie ca volume de crossoverul Opel Mokka şi depăşeşte modele concurente din clasa mică precum Skoda Fabia. De asemenea, tot Sandero înregistrează vânzări mai mari decât compactele Peugeot 308 sau Renault Megane care au 45.400, respectiv 42.500 de maşini vândute în ace­laşi interval.

Sursa: businessmagazin.ro