E OFICIAL! Cine refuză un loc de muncă rămâne fără ajutorul social

Ajutorul social va fi sistat dacă beneficiarii acestui sprijin sunt apţi de muncă, dar refuză chiar și o singură dată o oportunitate de angajare sau un curs de formare profesională.

Prevederea a intrat în vigoare în această săptămână și este una dintre măsurile legislative prin care Guvernul vrea să încurajeze munca şi să-i responsabilizeze pe asistaţii social, în condiţiile în care, în România sunt peste 200.000 de persoane care primesc ajutor de la stat.

,,Îi felicit pe colegii mei parlamentari pentru această primă victorie a ALDE în lupta cu o mentalitate înrădăcinată în rândul unei anumite categorii sociale care nu suferă de sărăcie ci, mai degrabă, de lene în formă cronicizată. De-a lungul timpului am primit semnale de la aleșii ALDE din teritoriu că multe persoane în toată puterea, fără a avea o suferință, preferă să muncească la negru sau deloc și să aștepte lunar acel ajutor de la stat care, oricum, nu le poate asigura traiul de zi cu zi. Ținând cont și de deficitul de forță de muncă de pe piața din România, sper ca salariul minim pe economie să li se pară mai tentant. Dacă nici această măsură
nu îi va vindeca de lene, cel puțin banii care alimentau nemunca vor fi dirijați către alte direcții sau persoane care realmente au nevoie.”
a declarat Simona Brătulescu, președinte ALDE Argeș.

Camera Deputaţilor a modificat, pe 20 mai, în calitate de for decizional, legea privind venitul minim garantat. Potrivit proiectului, „refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social”.
„Pentru sumele acordate ca ajutor social, conform prevederilor prezentei legi, una sau mai multe persoane majore apte de muncă, raportat la cuantumul ajutorului social din familia beneficiară, au obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii.” mai spune legea.