Decizie definitivă - Voiculescu va fi eliberat condiționat!

Fostul senator va fi eliberat condiționat, decizie luata de Tribunalul București,  care se pare că ar fi definitivă.

În prima instanţă, decizia a fost de eliberare condiţionată a omului de afaceri. Dan Voiculescu este internat sub pază la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Există posibilitatea ca acesta să fie eliberat în cursul acestei zile, au declarat surse medicale pentru News.ro

Dan Voiculescu a fost condamnat, în 2014, la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare.

„Condamnatul nu îndeplineşte condiţiile pentru liberarea condiţionată. A câştigat 57 de zile din muncă şi 330 de zile din elaborarea de lucrări ştiinţifice. Este o disportie vădită între ele. Comportamentul acestuia rezultă şi din concluziile comisiei din penitenciar, care a arătat că nu îndeplineşte condiţiile şi că scopul pedepsei nu a fost atins. În motivarea sentinţei Judecătoriei Sector 5 (care a decis liberarea condiţionată n.red.) nu s-a făcut nicio referire la concluziile comisiei din penitenciar. Instanţa nu şi-a motivat înlăturarea concluziei comisiei din penitenciar care a dat aviz negativ în ceea ce priveşte liberarea condiţionată”, a arătat procurorul DNA, care a continuat şi a arătat că în timpul detenţiei Dan Voiculescu nu a avut „un comportament merituos, ci unul normal”. „Condamnatul nu a achitat prejudiciul şi nici măcar cheltuielile judiciare către stat”, a arătat procurorul.

În replică, avocatul acestuia a arătat că această contestaţie a DNA este nefondată.

„Nu e posibilă o hotărâre de condamnare după o decizie de achitare. Nu comisia din penitenciar observă comportamentul condamnatului, ci subofiţerii din penitenciar. (…) Comportamentul acuzatului rezultă din caracterizările de la dosar întocmite de supraveghetori. A fost recompensat de 12 ori. Asta e o dovadă de îndreptare. A menţinut relaţii neconflictuale cu ceilalţi condamnaţi. A câştigat 1800 de credite şi a fost selectat pentru a face curăţenia interioară. A participat la programul de pregătire pentru libertate”, a arătat apărătorul lui Voiculescu.

Cu privire la neplata prejudicului, avocatul a susţinut că este vina ANAF că nu a reuşit în trei ani să vândă doar o singură proprietate dintre cele puse sub sechestru de judecătorul care l-a condamnat definitiv pe Voiculescu.

„El are toată averea sechestrată. Nu are un leu disponibil, cu excepţia pensiei. ANAF nu a pus nici azi în executare decizia de condamnare. Dacă le valorifica poate se acoperea prejudiciul. Statul o are la dispoziţie dar nu o face. Dan Voiculescu e un om de 71 de ani pe care detenţia îl chinuie. Are şi o serie de probleme medicale pentru care va rog să păstrăm confidenţialitatea. Cert este că nu s-a însănătoşit”, a mai arătat avocatul Florian Surghie.