Decizie neașteptată în dosarul Elenei Udrea!

Judecătorii Înaltei Curțide Casație și Justiție au decis, astăzi, să amâne pronunțarea în dosarul Gala Bute, în care este judecată Elena Udrea.
În acest dosar mai apar citați alți şapte inculpaţi, sub acuzaţia de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
„1532/1/2015 - Udrea - - Amână pronunţarea la data de 28 martie 2017.”, specifică instanța.


Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie 2015, fiind acuzată de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Udrea a stat în arest preventiv în perioada 25 februarie - 7 mai 2015, după care a fost plasată în arest la domiciliu până la data de 16 iunie 2015.

CITEȘTE ȘI ... Se caută ambalatori și șoferi de autobuz- Salarii de peste 1000 de euro!

În dosar au mai fost deferiţi justiţiei fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, fostul preşedinte al FRB, Rudel Obreja, Tudor Breazu - administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, Ştefan Lungu - fost consilier al lui Udrea, Gheorghe Nastasia - fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ana Maria Topoliceanu - fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, Dragoş Marius Botoroagă - administratorul unei firme.

Tudor Breazu şi Rudel Obreja sunt acuzaţi de complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani; Gheorghe Nastasia - luare de mită, Ştefan Lungu - complicitate la dare de mită, Ana Maria Topoliceanu - luare de mită, Dragoş Marius Botoroagă - de dare de mită, Ion Ariton - participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.