DEMENTA DIN VALURI! Mesaje de furie și silă! Și-a dus copilul spre înec, a cauzat moartea unui tânăr și a plecat senină!

DEMENTA DIN VALURI! Sute de mesaje de furie și silă la adresa ei! Și-a dus copilul spre înec, a cauzat moartea unui tânăr și a plecat senină!

E foarte greu să găsești explicații în apărarea unei femei care - cu interdicție de steag roșu, cu o mare turbată în fața ochilor, cu salvamari care urlau la fiecare trei minute -  își ia copilul de mână și îl duce în mijlocul valurilor. E aproape imposibil de explicat de ce s-a încăpțânat să rămână acolo când fetița ei plângea și striga la ea să o scoată din apă că îi este frică. Și e dincolo de puterea umană să înțelegi cum a putut pleca liniștită la hotel când, spre fundul mării, valurile și curenții trageau corpul unui tânăr care se aruncase în apă ca să o salveze.  În urma inconștienței, lipsei ei de educație civilă și minima responsabilitate parentală, în urma neglijenței ei criminale, o familie tânără a fost ruptă în două.  Identitatea femeii care a cauzat nenorocirea de la Mangalia este în continuare un mister. Poveștile despre ea au curs însă în aceste două zile. La fel și sutele, dacă nu miile de mesaje, în care oameni din orice colt al țării o înfierează și o consideră responsabilă de moartea eroului argeșean de 31 de ani.

Citește aici, pas cu pas, despre TRAGEDIA DE LA MANGALIA

Ce știm despre femeia de pe plaja din Mangalia?

Știm că, în dimineața de 9 august 2016, pe plaja din Mangalia, a incălcat interdicția stabilită și marcată prin steag roșu de a intra în apă. Știm că și-a luat și fetița cu ea în curenții și în valurile de  aproape 2 m care făceau din Marea Neagră o zonă interzisă pe plajele românești. Știm că a stat în apă până când un val mare le-a trântit pe amândouă și le-a dus la fund, fiind nevoite să țipe după ajutor și generând astfel intrarea în apă a doi barbați de pe plajă, din care unul, argeșeanul de 30 ani Adrian Ciureanu, nu s-a mai întors viu, salvându-le pe el și pierind el în valuri. Și mai știm că a plecat de pe plajă fără să spună o vorbă și fără să se uite înapoi, acolo unde salvamarii, scafandrii și soția disperată încercau să-l repereze și să-l scoată pe Adrian din valuri.

Ce spun martorii?

Copilul zbiera din valuri " Mami,mami, hai sa iesim că mi-e frică!"

“Din câte relatau vecinii de sezlong ai celor implicati in incidentul de pe plaja... femeia era în apă cu un copil (fetiță) de vreo 9 ani și copilul zbiera din valuri " Mami,mami, hai sa iesim că mi-e frică!"...dar ea nu voia nicium să iasă. La un moment dat, a venit un val mai mare si le-a tras sub el...in larg. De pe plajă, cel decedat si încă un baiat, văzând toata faza și auzind țipetele din apă, au sărit dupa ele (la impuls..ca na, sa ajuți omul in nevoie).”

A plecat pur și simplu! Nu i se citeau prea multe regrete pe față! ”

“Din păcate am avut ocazia să fiu ieri la Mangalia și să văd cu ochii mei ce s-a întâmplat. O mamă inconștientă își purta copila la moarte. Era toată plaja plină cu steaguri roșii, salvamarii  strigau în gura mare să iasă toată lumea din apă și totuși intrau ca animalele în valuri și păreau iritați că, vezi Doamne!, sunt deranjați. (…) Aveam ocazia să fac cunoștință cu ea ieri, dar, sincer, mi-a fost greață. Nu se citeau prea multe regrete pe fața jigodiei. (…)Da, a plecat pur și simplu! Am rămas toți uitându-ne după ea.  Am stat eu și soțul meu circa 4 ore să vedem ce se întâmplă, am stat până au plecat Ambulanța și Pompierii. Ea a dispărut ... ”

Comentariile românilor pe marginea aceastei situații și, punctual, cele legate de comportamentul femeii au curs valuri, unele dintre ele fiind extreme de dure:

“Halal oameni! Femeie inconstientă și indolentă și nesimtită și jigodie, omul A MURIT pentru voi! Cum te simti? ”

“Cum să se simtă? A ascultat o manea, a băut o bere și a mâncat mici, că doar era în concediu! ”

“Din cauza unei proaste care și-a riscat viața ei și a copilului ei, a murit un tânar curajos!”

“Ce nenorocită! Nici un “mulțumesc”! A fugit ca nesimțita, iar omul și-a riscat viața pentru ea și copil! ”

“Oameni inconstienți care intră cu copiii în mare când steagul e roșu. In străinatate ar fi decazuți din drepturi pentru că riscă viața copilului... Apoi fuge, că venea prânzul și rămanea cu burta goală dupa ce o familie și-a pierdut copilul din cauza ei. Și tânarul erou era copilul cuiva :-(((( ”

“ Scarba dracu, dacă citești mesajul sper să nu dormi noaptea, inconștiento...! ”

“O japiță ordinară, a fost doar un semn de la Dumnezeu, lucrurile nu vor rămâne așa, scârbă! ”

“Nu știe nimeni cu se numește femeia aceea? Aș vrea să îi urez niște "sănătate".”

“Daca eram acolo o strângem de gât pe distrusa aia”

“Nu aveti poze cu ea sa o huiduie toata lumea ,ca din cauza ei a murit un om ! ”

“Moral ea ar trebui arestata, știind ca nu trebuia sa fie acolo”

“Este autoarea morala pentru pierderea vieții săracului om ,care a vrut sa faca un bine”

 “Acea CRETINA să apară și să și recunoască vina și PROSTIA ! Măcar să prezinte condoleanțe... ca din cauza PROSTIEI EI acest om minunat și-a pierdut viața... nu să dispara ca o nemernică... dar e clar nu poti sa-i ceri nimic.. atat o duce mintea... Condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l ierte! ”

“Nu am cuvinte....cuvintele nu-și au rostul...Un erou în adevăratul sens al cuvântului, pe când cretina aia de femeie - o nesimțită inconstientă!  Să o răsplătească Dumnezeu pentru gestul făcut. ....Dumnezeu sa te odihnească în pace! ”

“Din cauza unei  inconștiente, am pierdut un coleg de servici și un bun prieten!”

“O femeie fără suflet care ar trebui sa îl aibe pe conștiința toată viața!”

“Femeia este vinovata de decesul acestui barbat.... ”

“Sa le fie lecție tuturor care nu țin cont de indicațiile salvamarilor! Din păcate, mor oameni nevinovati pentru ca ei sunt cretini! Nici măcar nu a rămas să recunoasce jertfa omului acesta care i-a salvat viața? Să îi fie rușine ! ”

“Rușine cretinei care nici măcar nu a transmis condoleanțe familiei pentru ce a facut Adrian pentru ea și fiica sa. Ramas bun eroule si bunule coleg! Odihneste-te în pace”

“ Condoleante familiei...Cum o să traiască acea cretină și nesimtită cu conștiința împacată când o persoană își pierde viața din cauza ei...Dumnezeu nu doarme, va face dreptate”

Acesta sunt doar câteva din sutele de mesaje de furie și silă a adresa femeii care a cazuta nenorocirea.  În lipsa unei legilații clare, comportamentul ei va rămâne pe mâna unui alt fel de Judecător.