Un nou record a fost înregistrat de Euro în raport cu Leul

Un nou record a fost înregistrat de către Euro în raport cu Leul, la cotaţia de referinţă a Băncii Naţionale a României (BNR), potrivit Capital.ro.

Aprecierea Euro a crescut cu 0,33 de bani, până la 4,5538 lei, depăşind la rând, inițial, recordul stabilit miercurea trecută, 4,5512 lei, dar şi pe cel din 7 iunie 2013, când nivelul a fost de 4,5535 lei.

Specialiștii anuță că leul se va deprecia treptat în viitorul apropiat. Astfel, potrivit informațiilor furnizate de News.ro, devalorizarea va fi de 1,6%, până la 4,62 unităţi pentru un euro în decembrie 2017.

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR a declarat pentru Capital faptul că ”mişcările până la 4-5% sunt absolut fireşti şi se întâmplă pe toate pieţele din lume” și că ”ce se întâmplă la noi se întâmplă şi la polonezi şi la bulgari şi la unguri. E un fenomen al Regiunii”

Întărirea monedei europene va cauza scumpiri ale produselor și alimentelor din import. De asemenea, cei mai afectați de acest fenomen vor fi românii cu credite contractate în această valută.

Euro a mai înregistrat această cotă cu 5 ani în urmă, când nivelul a fost tot 4,5538 lei.

Dolarul a scăzut luni cu  2,12 bani, până la 4,2673 lei.

Francul elveţian a coborât de la 4,2391 la 4,2343 lei.

Lira sterlină s- depreciat de la 5,2152 la 5,2109 lei.