Despăgubiri pentru gospodăriile atacate de urşi!

Despăgubiri pentru gospodăriile atacate de urşi

Una dintre marile probleme ale judeţului nostru o reprezintă în ultimii ani creşterea numărului de ursi, trecuţi de mult de 1.100 de exemplare,  deşi ar trebui să fie maxim 300. Această înmulţire necontrolată a dus la suprapopularea  pădurilor, împingându-i astfel în afara arealului şi, implicit, pe raza zonelor populate de oameni. Astfel, numărul incidentelor şi al atacurilor provocate de urşi a crescut, sălbăticiunile provocând şi pagube materiale însemnate. Prefectura Argeş contabilizează aceste pagube şi, potrivit subprefectului Adrian Bughiu, cei prejudiciaţi de atacurile animalelor sălbatice vor fi despăgubiţi. „Este clar că toată lumea îşi doreşte modificarea legii în ceea ce priveşte stabilirea cotelor pentru fiecare judeţ. Noi avem o reală problemă cu creşterea numărului de atacuri asupra gospodăriilor şi la acest moment întocmim o situaţie cu pagubele pe care animalele le-au produs. Din cât ştiu, de la Ministerul Mediului, se va aloca o sumă de bani pentru despăgubiri. Până la acest moment, avem 58 de persoane ale căror gospodării au fost păgubite de urşi, valoarea totală a daunelor depăşind 1 miliard de lei vechi” - a declarat subprefectul Adrian Bughiu.